În lumea de astăzi, Adopțianism a devenit un subiect de mare relevanță și interes pentru o gamă largă de public. De la impactul său asupra societății până la influența sa asupra economiei globale, Adopțianism este un subiect care nu lasă pe nimeni indiferent. De-a lungul istoriei, Adopțianism a jucat un rol fundamental în diferite aspecte ale vieții de zi cu zi, iar importanța sa continuă să crească și astăzi. În acest articol, vom explora în profunzime relevanța lui Adopțianism și impactul său în diverse domenii, oferind o viziune completă și actualizată a acestui subiect foarte relevant.
Adopțianismul a fost o doctrină religioasă (considerată erezie) apărută la Roma, care neagă pluralitatea persoanelor divine (contrar modalismului care admite Sfânta Treime) și divinitatea lui Isus[1], care era considerat a fi doar fiul adoptiv al lui Dumnezeu[2][3].
Adopțianismul a fost introdus de Theodotus (către anul 195 d.Hr.), care dorea o "revenire la monoteism". El susținea că Isus, născut dintr-o fecioară, a primit la botez în Iordan Duhul Sfânt (sau Spiritul Sfânt), adică l-a primit în corp pe logosul Cristos (conștiința universală). Isus a fost răstignit, ar fi înviat și ar fi mântuit lumea. Pentru exemplara lui supunere, Dumnezeu l-ar fi adoptat ca Fiul său.[4] Considerat eretic, Theodotus (cunoscut și ca Teodot cel vechi) a fost excomunicat în 190 de Papa Victor.[1]
În același sens, Paul de Samosata (260–272), episcop de Antiochia, susține că logosul Cristos, care sălășluise și în sufletul lui Moise și a altor profeți inițiați, a sălășluit temporar și în sufletul lui Isus (între botez și răstignire).
Isus s-ar fi aflat într-o relație de iubire cu Dumnezeu, iar între Spiritul Sfânt și Isus a existat numai o unitate de voință, o unitate morală, nu o unitate de substanță.
În secolul al VIII-lea a apărut în Spania o altă formă de adopțianism, care însă admitea Trinitatea.[1] Această variantă târzie a fost inițiată, indirect, de un oarecare Migetius. Din combaterea, pe baze neo-nestoriene a acestuia de către episcopul Elipandus de Toledo, s-a născut, propriu-zis, adopțianismul. În curând, șef al partidei adopțianiste a devenit episcopul Felix de Urgel. Erezia a fost combătută mai întâi la 785, de papa Adrian I, apoi de Sinodul de la Ratisbona (792), convocat de împăratul Carol cel Mare; de Alcuin la Sinodul de la Frankfurt (794); de Sinodul de la Aachen (799).[5]