În lumea de astăzi, Almeida Garrett a atras atenția multor oameni datorită importanței și impactului său asupra diferitelor aspecte ale vieții. De la relevanța sa în domeniul educațional până la influența sa la locul de muncă, Almeida Garrett a stârnit interesul academicilor, experților și profesioniștilor din diferite discipline. În acest articol, vom explora în detaliu diferitele fațete ale Almeida Garrett, analizând evoluția sa în timp, implicațiile sale în societatea actuală și proiecția sa în viitor. În plus, vom examina oportunitățile și provocările pe care le reprezintă Almeida Garrett, precum și posibilele implicații pe care le are asupra vieții de zi cu zi a oamenilor. Suntem pe cale să pornim într-o călătorie de descoperire și reflecție despre Almeida Garrett, un subiect care nu încetează să surprindă și să genereze dezbateri în comunitatea globală.
Almeida Garrett | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | João Baptista da Silva Leitão de Almeida Garrett ![]() |
Născut | [2][3][4][5][6] ![]() Porto, Portugalia[1][7] ![]() |
Decedat | (55 de ani)[2][3][4][5][6] ![]() Lisabona, Portugalia[8][1] ![]() |
Înmormântat | Igreja de Santa Engrácia ![]() |
Cauza decesului | cauze naturale (Infarct) ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Religie | Biserica Catolică ![]() |
Ocupație | scriitor poet diplomat dramaturg politician romancier ![]() |
Limbi vorbite | limba portugheză[9][1] ![]() |
Studii | Universitatea din Coimbra[1] |
Limbi | limba portugheză ![]() |
Mișcare/curent literar | romantism ![]() |
Note | |
Premii | Comendador da Ordem de Nossa Senhora da Conceição de Vila Viçosa ![]() |
Semnătură | |
![]() | |
Prezență online | |
Modifică date / text ![]() |
João Baptista da Silva Leitão de Almeida Garrett (n. , Porto, Portugalia – d. , Lisabona, Portugalia) a fost un poet romantic portughez, romancier, dramaturg dar și un politician liberal și mason
Garrett a fost o figură a vieții mondene din epoca sa, făcându-se cunoscut atât prin aventurile sale galante cât și printr-un anumit snobism de tip exhibiționist. Dar sub această mască pulsează o viață emoțională intensă, care conferă unei anumite părți din opera sa literară o anumită profunzime psihologică.
Cele două poeme narative ale lui Garret sunt scrise sub impresiile exilului, dar stau sub semnul școlii arcadiene. Este vorba de Camões (1825), cu care marchează începutul romantismului portughez, și Dona Branca (1826). În primul poem, eroul hoinărește pe străzile Lisabonei, copleșit de dorul iubitei moarte, de nedreptatea regelui care nu-i recompensa poemul; știrea fatală a dezastrului de la Alcácer Quibir [10] vine să pună capăt acestei vieți fără rost, moartea poetului identificându-se ce cea a patriei. Poemul urmează foarte îndeaproape Lusiadele ca și compoziție și limbaj.
Deși scrisă în versuri albe, Dona Branca are un caracter diferit: povestind amorurile unei infante portugheze cu un prinț maur care lupta sub zidurile cetății Silves, Garret se vrea inspirat de evul mediu, cu pitorescul său, cu credințele sale în magi și vrăjitori, prin acea tentativă deliberată de a introduce în Portugalia aspectul folcloric și medieval al romantismului englez și german și mai ales prin înlocuirea mitologiei grecești și romane cu o presupusa mitologie națională și populară.
Aceste poeme n-au exercitat o influența imediată. Ele reprezintă trecerea de la arcadism la romantism.
Garret ajunge efectiv șeful școlii romantice portugheze atunci când, în 1836, primește de la guvernul popular septembrist misiunea de a organiza un teatru național. Abandonând tragedia clasică, pe care a cultivat-o în Catão, Garret preia de la romantici, printre alte inovații, folosirea prozei în teatru și amestecul de comic și tragic. A ales ca teme din istoria națională cu un scop clar educativ. În Um auto de Gil Vicente se evoca splendoarea curții manueline, în O Alfageme de Santarém, luptele populare pentru independența în secolul al XVI-lea.
Garrett s-a declarat pentru întoarcerea literaturii la izvoarele sale naționale și populare în diferite prefețe și note la lucrările sale. El consideră că o adevărată operă de artă trebuie să fie autentic națională, iar condiția ca ea să fie națională este ca ea să fie populară.
|titlelink=
(ajutor)