În lumea de astăzi, importanța lui Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București a câștigat o relevanță fără precedent. Fie în domeniul profesional, personal sau academic, Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București a devenit un subiect de interes larg răspândit care are un impact direct asupra vieții oamenilor. Pe măsură ce societatea avansează, Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București a devenit un punct de întâlnire care generează dezbateri, reflecție și analiză constantă. Acest articol va aprofunda în lumea lui Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, explorând diferitele sale fațete și impactul său asupra diferitelor aspecte ale vieții de zi cu zi.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Biserica Sfântul Gheorghe Nou | |
![]() Biserica în aprilie 2010 | |
Poziționare | |
---|---|
Coordonate | 44°25′58″N 26°06′13″E / 44.4327°N 26.1037°E |
Localitate | București |
Țara | ![]() |
Adresa | Bulevardul Brătianu I. C. 49, sector 3 |
Edificare | |
Stil artistic | Brâncovenesc |
Data finalizării | 1707 |
Restaurare | 1979-1983[1] |
Beneficiar | Constantin Brâncoveanu |
Clasificare | |
Cod LMI | B-II-m-A-18225 |
Prezență online | site web oficial |
Modifică date / text ![]() |
Biserica Sfântul Gheorghe Nou este o biserică din București, ctitorie a voievodului Constantin Brâncoveanu.
Ultima ctitorie cunoscută a domnitorului Constantin Brâncoveanu, Biserica Sfântul Gheorghe din București este numită și „Sfântul Gheorghe-Nou” pentru a o distinge de un alt important locaș bucureștean, fondat la sfârșitul secolului al XV-lea, „Sfântul Gheorghe-Vechi”.
Aici se află o parte din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei. Moaștele au fost donate Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București de către Bazilica Sfântul Nicolae din Bari, Italia.
În curtea Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București s-a aflat, din anul 1830, prima librărie românească a lui Iosif Romanov, având un mare rol în realizarea solidarității culturale și spirituale a românilor, dorință testamentară a marelui și luminatului voievod român.