Acest articol va aborda Bulevard, un subiect care a căpătat o mare relevanță în ultima vreme. Bulevard a captat atenția experților și a publicului larg datorită impactului și relevanței sale în diferite aspecte ale societății. De-a lungul istoriei, Bulevard a fost subiect de studiu și dezbatere, ceea ce a generat diverse interpretări și abordări ale acestui subiect. În acest sens, este important să analizăm Bulevard din mai multe perspective pentru a înțelege amploarea și impactul său în diverse domenii. De aceea este prezentat acest articol, cu scopul de a oferi o viziune cuprinzătoare și actualizată asupra Bulevard, oferind informații relevante pentru cititorul interesat să aprofundeze acest subiect fascinant.
Cuvântul bulevard (în francezăboulevard) are mai multe sensuri general acceptate.
Etimologie
În limba română, cuvântul bulevard este împrumutat din limba franceză: boulevard. Acest termen a fost împrumutat din neerlandezăbolwerc, bolwark, cu sensul de „bastion”, „lucrări de construcție cu material din lemn (bârne, dulapi, blane)”.[1][2] În anul 1495 este atestată forma boulever: „întărituri din pământ și din lemn”, „loc întărit”. Cuvântul a fost folosit cu acest sens până prin secolul al XVII-lea. Apoi a primit și sensul modern, de „loc de plimbare plantat cu arbori”, mai întâi pe amplasamentul întăriturilor demolate în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.[1][2] Prin evoluție fonetică, s-a ajuns la forma modernă din limba franceză, boulevard.
Accepțiuni în limba română
Un bulevard este o întăritură umplută cu pământ, constituind partea superioară a unei fortificații (sens învechit, întâlnit, de exemplu, într-o lucrare de a lui Nicolae Bălcescu: „poruncind să ducă toate tunurile pe bulevarduri”).[3]
Un alt sens învechit (figurat): Bulevardul este ceea ce servește la apărare și la protecție (de exemplu: „Carpații au fost bulevardul naționalității române”.[4]
Sensul modern: Un bulevard (abreviat adesea Bd.) este, de obicei, o arteră foarte largă, dreaptă, mărginită de arbori, cu mai multe benzi; bulevardul este împărțit de o linie mediană și cu drumuri de-a lungul fiecărei părți, concepute ca benzi de deplasare lentă și de staționare / parcare, precum și benzi pentru bicicletă și benzi de utilizarea pietonală (trotuare), adesea cu o calitate peste medie a peisajului. Bulevardul este interconectat cu drumurile periferice și cu artera principală din traficul regional. Unele dintre aceste caracteristici pot lipsi.
Bibliografie
Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007.
Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme, Ediția a III-a, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1978.
Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977.
Nouveau Petit Larousse Illustré. Dictionnaire Encyclopédique, Librairie Larousse, Paris, 1929.
Le Petit Larousse illustré en couleurs, Larousse, Paris, 2007.
Note
^ abAlbert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique.
^ abPaul Robert, Le Petit Robert 1, par ..., Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française.
^Nicolae Bălcescu, Opere, vol. I - IV, Editura Academiei, București, 1974 - 1990, in Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, p.176.
^Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române