Campania lui Ștefan Báthory în Livonia

Campania lui Ștefan Báthory în Livonia
Parte din Războiul Livonian
Informații generale
Perioadă 1577–1582 Loc Ducatul Livoniei, zonele de graniță ruso-polone Rezultat victorie polono-lituaniană, armistițiul de la Jam Zapolski
Beligeranți
Uniunea Polono-Lituaniană Principatul Transilvaniei	Țaratul Rusiei
Conducători
Ștefan Báthory Jan Zamoyski	Ivan al IV-lea al Rusiei
Modifică date / text

Campania lui Ștefan Báthory în Livonia (denumită Războiul Ruso-Polon de unii istorici polonezi^[1]) a avut loc în etapa finală a Războiului Livonian, între 1577 și 1582. Forțele polono-lituaniene conduse de Ștefan Báthory, rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei, au luptat cu succes împotriva armatei lui Ivan al IV-lea „cel Groaznic”, țarul Rusiei, pentru Ducatul Livoniei^⁠(d) și Poloțk. Forțele ruse au fost expulzate din Livonia înainte de încheierea campaniei prin armistițiul de la Jam Zapolski.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, mai multe puteri, printre care Polonia, Lituania și Rusia s-au angajat în lupta pentru controlul porturilor din sudul Mării Baltice (Dominium Maris Baltici). Războiul Ruso-Lituanian din 1558–1570, în care Polonia a ajutat Lituania (și în 1569 s-a unit cu aceasta^⁠(d) formând Uniunea Polono-Lituaniană), s-a încheiat fără un rezultat clar, cu un armistițiu de trei ani. Moartea regelui polonez Sigismund al II-lea August a creat o scurtă perioadă în care țarul Ivan al IV-lea al Rusiei s-a gândit să participe la alegerile regale poloneze, dar în cele din urmă Uniunea l-a ales pe tronul său pe Ștefan Báthory, iar ostilitățile dintre Rusia și Uniune s-au reluat.

În 1575, Ivan a ordonat un alt atac asupra Poloniei și a reușit să cucerească părți din Livonia (în special, Salacgrīva^⁠(d) și Pärnu). În 1577, forțele ruse au asediat Revalul (Tallinn) și o armată puternică se concentra lângă Pskov. În același timp, forțele poloneze erau ocupate pe partea de vest a Mării Baltice, ocupându-se de răscoala de la Danzig^⁠(d). În iulie, principala armată moscovită de aproximativ 30.000 de ostași a înaintat de la Pskov, cucerind Viļaka^⁠(d), Rēzekne, Daugavpils, Koknese, Gulbene^⁠(d) și zonele învecinate.^[2] O contraofensivă poloneză — cunoscută sub numele de Prima Campanie a lui Báthory — a început în toamnă și a reușit să recupereze unele dintre teritorii.^[2]

În acel an au avut loc negocierile și a fost semnat un armistițiu de trei ani, deși el a fost denunțat de regele Báthory care se pregătea pentru o contraofensivă mai mare. În același timp, forțele poloneze și suedeze au reușit să oprească înaintarea forțelor moscovite în bătăliile de la Wenden (1577–1578)^⁠(d).^[2]

Pentru campanie a fost strânsă o armată mare. În pregătirea campaniei, aproximativ 7.311 de mercenari călare și 6.519 pedestrași au fost angajați în Regatul Poloniei, în timp ce Marele Ducat al Lituaniei a angajat 1.445 de călăreți și 2.530 de pedestrași.^[3] Mercenarii au fost adunați în unități în funcție de etniile lor (maghiari, germani și polonezi).^[3] Mercenarii maghiari au rămas și după campanie, formând unitățile de haiduci^⁠(d). Finanțată și din impozite impuse aristocraților, a fost adunată o forță de 41.914 soldați (22.975 din Lituania și 18.739 din Polonia).^[3] Majoritatea acestei forțe, 71%, erau călăreți, iar mercenarii reprezentau aproximativ 41% din armată.^[4] În armată erau și regimente țărănești^⁠(d), pe lângă streliți ruși și cazaci ucraineni.^[3] Armata lui Báthory era formată din soldați polonezi, lituanieni, maghiari, români, boemi și germani, pe lângă brigada secuiască condusă de Moise Székely.^[5]

Báthory era comandantul suprem^[6] al armatei principale (peste 40.000 de oameni), dar a numit și comandanți pentru a conduce diferite părți ale acesteia:

• Nobilimea lituaniană era condusă de Mikalojus Radvila Rudasis^⁠(d) ,
• Mercenarii angajați de Lituania erau comandați de Kristupas Radvila Perkūnas^⁠(d),
• Mercenarii germani erau sub comanda lui Krzysztof Rozdrażewski^⁠(d) ,
• Mercenarii maghiari erau conduși de Gáspár Bekes,
• Garda Regală era condusă de Janusz Zbaraski^⁠(d),
• Restul au fost puși sub comanda lui Mikolaj Mielecki^⁠(d).^[3]

Soldații lituanieni erau reticenți în a respecta orice ordine date de comandanții polonezi și și-au înființat propriile tabere militare separate de ale polonezilor, au luat decizii militare în mod autonom, pe lângă multe alte acțiuni, uneori în detrimentul efortului de război.^[3] Cu alte cuvinte, armata nu avea un sistem de comandă centralizat.

În timpul luptelor cunoscute sub numele de „a doua campanie a lui Báthory”, armata a înaintat spre Poloțk. Asediul^⁠(d) a început pe 11 august, iar orașul a capitulat pe 29 al acelei luni.^[7] De asemenea, armata polono-lituaniană a capturat toate cele 8 cetăți ocupate de ruși din regiunea Poloțk-Rasony^⁠(d) (Sokol, Nescerda, Sușa, Krasnae, Turovlia, Sitna, Kaziani, Usviatî^⁠(d)). Forțele lituano-polone și-au reluat ofensiva în anul următor cu a treia campanie a lui Báthory, asediind^⁠(d) Velikie Luki pe 29 august și cucerind orașul pe 5 septembrie. O bătălie de cavalerie a avut loc pe 20 septembrie^⁠(d) lângă Toropeț și s-a încheiat cu o altă victorie pentru Uniune. Forțele comune au capturat și Velij^⁠(d) și Nevel^⁠(d).^[2]

Ultima fază a războiului s-a centrat în jurul asediului Pskovului de către forțele poloneze. Báthory nu a reușit să cucerească orașul, dar rușii, confruntați cu o amenințare tot mai mare din partea Suediei (care cucerise Narva în bătălia de la Narva din 1581^⁠(d)), au decis să semneze un tratat de armistițiu favorabil Poloniei.^[2][8]

Armistițiul, semnat în 1582 pentru 10 ani, a fost favorabil Poloniei, care a recâștigat Ducatul Livoniei^⁠(d), a păstrat Velij^⁠(d) și Poloțk. Rusia a recăpătat Velikie Luki.^[2][9] În special, Rusia a eșuat în încercarea sa de a recâștiga accesul la Marea Baltică.^[8]

Următoarea etapă a războaielor ruso-polone a început la începutul anilor 1600, când polonezii au invadat Rusia în 1605.

• Lupta pentru Dominium Maris Baltici