În acest articol, vom explora lumea fascinantă a lui Carlo Lizzani și toate implicațiile pe care acest subiect le are asupra societății noastre. Carlo Lizzani este un subiect care a captat atenția experților și a fanilor deopotrivă, generând dezbateri pasionale și stârnind un interes din ce în ce mai mare pentru numeroasele sale fațete. Pe parcursul acestor pagini, vom aprofunda în istoria, impactul și posibilele implicații viitoare ale Carlo Lizzani, analizând fiecare detaliu și oferind o viziune cuprinzătoare asupra acestui subiect atât de relevant astăzi. De la origini până la cele mai recente aplicații, acest articol se aruncă într-o analiză cuprinzătoare a Carlo Lizzani cu scopul de a oferi cititorului o înțelegere profundă și îmbogățitoare a acestui subiect interesant.
Carlo Lizzani | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1][2][3][4][5] ![]() Roma, Regatul Italiei[6] ![]() |
Decedat | (91 de ani)[1][2][3][4][7] ![]() Roma, Italia[8] ![]() |
Înmormântat | cimitero Flaminio ![]() |
Cauza decesului | sinucidere (falling ) ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() ![]() |
Ocupație | regizor de film actor scenarist actor de film producător de film publicist regizor ![]() |
Limbi vorbite | limba italiană[9] ![]() |
Activitate | |
Alma mater | Universitatea Sapienza din Roma ![]() |
Premii | Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler David di Donatello per il miglior regista David di Donatello per la migliore sceneggiatura ![]() |
Prezență online | |
Modifică date / text ![]() |
Carlo Lizzani (, ) (n. , Roma, Regatul Italiei – d. , Roma, Italia) a fost un regizor de film, scenarist și actor italian. A regizat filme ca Atențiune! Bandiți! (1951), Cronica amanților săraci (1954), Procesul de la Verona (1963), Răzbunătorul (1967) sau Fontamara (1980).
Lizzani a început ca un critic de film pentru periodice precum Cinema și Bianco e Nero și a lucrat ca eseist și autor.
În 1946, și-a început activitatea cinematografică cu scenariul și un rol în Il sole sorge ancora regizat de Aldo Vergano.[10][11]
A scris scenariul unor filme ca Germania anno zero de Roberto Rossellini, Il mulino del Po de Alberto Lattuada (ambele 1948) sau Orez amar (1950) de Giuseppe De Santis, pentru ultimul a fost nominalizat și la Premiul Oscar pentru cea mai bună poveste originală.
Primul său film ca regizor a fost drama de război Atențiune! Bandiți! (1951). Apoi a realizat filme de diverse genuri, dar în principal filme de crimă, aproape toate de succes și cu dispozitive narative remarcabile și fiecare abordând probleme actuale din societatea sau istoria italiană - crime, bande organizate(d), violență juvenilă(d), prostituție, terorism.
În anii 1980 a lucrat intens pentru Televiziunea Italiană. În 1994 a fost membru al juriului la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.
Filmul său Celuloide (1996) a fost descris ca o lucrare târzie remarcabilă. Este vorba de filmul Roma, oraș deschis. În 1999 a realizat un documentar despre viața și opera regizorului Luchino Visconti.[12]
La 5 octombrie 2013, el s-a sinucis sărind în gol(d) din apartamentul său din centrul Romei.[13]
|title=
(ajutor)