Cisleithania

Mica stemă a țărilor austriece începând cu 1915: vulturul bicefal cu scutul roșu-alb-roșu pe piept, purtând coroana lui Rudolf, având în ghiare globus cruciger, sabia imperială și sceptrul Cisleithania (în roșu) în Austro-Ungaria

Cisleithania (în spațiul german: Cisleithanien sau Zisleithanien; în latină: Cisleithania, adică „Țara de dincoace de Leitha”) a fost o denumire folosită neoficial de către funcționari și juriști după întemeierea Dublei Monarhii în 1867, pentru a se referi la părțile nordice și vestice ale Austro-Ungariei. Aceste părți erau numite de germanii monarhiei Imperiul Austriac sau Austria; slavii din țările coroanei nu voiau să fie cuprinși sub numele Austria.

Până în 1915, numele oficial al acestei părți a Dublei Monarhii (care era un stat autonom precum cealaltă jumătate a Austro-Ungariei) era Regatele și Țările reprezentate în Consiliul Imperial; după 1915, până la dezintegrarea monarhiei din 1918, statul s-a numit Țările austriece. Jumătatea estică a Austro-Ungariei (corespondentul estic al Cisleithaniei) era Transleithania (Țara de dincolo de Leitha).

Denumire, întindere

Denumirea oficială Regatele și Țările reprezentate în Consiliul Imperial se referă la parlamentul comun al acestor țări, la Consiliul Imperial din Viena, de care Țările Coroanei Sfântului Ștefan se despărțiseră prin Compromisul austro-ungar din 1867.

Denumirea Cisleithania, al cărei sens este determinat de punctul de vedere al locuitorului Vienei, provine de la râul Leitha, care constituia în parte granița dintre Austria de Jos și Regatul Ungariei și care era traversat cel mai adesea în cazul deplasărilor de la Viena la Budapesta. Noile denumiri (Cisleithania și Transleithania) au urmat tradiția denumirilor legate de râul Enns care era granița internă, de multă vreme stabilită, între Austria de peste Enns și Austria de sub Enns. Denumirea Cisleithania (care a fost anticipată în 1867 prin expresia țările de partea asta a Leithei folosită în discuțiile din Consiliul Imperial) neglija, totuși, exactitatea geografică, deoarece cea mai mare parte a Cisleithaniei nu era de nici una din părțile Leithei, ci în nord și în nord-est (Țările Coroanei boeme: Regatul Boemiei, Moravia și Silezia austriacă; apoi Regatul Galiției și Lodomeriei și Ducatul Bucovinei) și în sudul statului (Litoralul austriac, Craina, Regatul Dalmației).

Guvern și autorități

Separat și independent de ministerele comune ale Austro-Ungariei, Cisleithania a avut la Viena, în perioada 1867–1918, propriul ei guvern central (cezaro-crăiesc) desemnat de împărat. Potrivit Constituției din decembrie 1867, acest guvern era responsabil pentru toate afacerile Cisleithaniei care nu cădeau în sarcina ministerelor comune.

Guvernul Cisleithaniei era compus din următoarele ministere:

Înalta curte de conturi k.k. (separată și independentă de Curtea de conturi k.u.k.), al cărei președinte avea rang de ministru, era subordonată direct împăratului.

În privința costurilor afacerilor comune, potrivit acordurilor din 1867, la început Cisleithania acoperea 70% din total, dar până în 1918 și-a redus gradual participarea la aproximativ 64%.

Parlament

Articole principale: Consiliul Imperial (Austria) și Dieta Țării (Austro-Ungaria).

Spre deosebire de Transleithania, Cisleithania a făcut mai multe reforme electorale, cea mai importantă dintre ele fiind pusă în practică cu ocazia alegerilor legislative din 1907 (vot universal și egalitar pentru bărbați).

Jurisdicție

Țările Cisleithaniei

Harta Austro-Ungariei, cu Cisleithania în galben deschis

Sfârșitul

Vezi și

„Inviolabila dominație germană în Cisleithania“ (caricatură cehă, 1904)

Note

  1. ^ În mod similar, Transleithania avea la Budapesta propriul ei guvern independent de guvernul de la Viena și de ministerele comune. Guvernul de la Budapesta era numit de Dieta Ungariei, regele având o influență mai mică asupra lui decât avea împăratul asupra guvernului de la Viena.  
  2. ^ Vergl. dazu K.K. Ackerbau-Ministerium: Geschichte der österreichischen Land- und Forstwirtschaft und ihrer Industrien 1848-1898. Festschrift , 3. Band, Verlag M. Perles, Wien 1899, Abschnitt II. Wasserbau und Meliarisationswesen, insb. die Kapitel 1. (Starkenfels: Gesetzliche Grundlagen) und 2. (Schrey: Allgemeine Darstellung), S. 155 ff (archive.org).
  3. ^ Forum Politische Bildung (hrsg.): Wendepunkte und Kontinuitäten. Zäsuren der demokratischen Entwicklung in der österreichischen Geschichte. Sonderband der Informationen zur Politischen Bildung;, Innsbruck/Wien, 1998, Kapitel 1848: Einrichtung des Unterrichtsministeriums, S. 22–41 (Kapitel Arhivat în 20 mai 2012, la Wayback Machine., pdf, politischebildung.com).
  4. ^ In RGBl. Nr. 123 Gesetz vom 27. Juni 1908, RGBl. Nr. 123, womit anläßlich der Errichtung des Ministeriums für öffentliche Arbeiten gesetzliche Bestimmungen über den Wirkungskreis einzelner Ministerien abgeändert werden p. 501
    In RGBl. Nr. 124. Kundmachung des Gesamtministeriums vom 6. Juli 1908, betreffend die Errichtung eines Ministeriums für öffentliche Arbeiten für die im Reichsrate vertretenen Königreiche und Länder p. 501–505.

Bibliografie

Legături externe