Conrad al II-lea de Luzacia

În lumea de astăzi, Conrad al II-lea de Luzacia a devenit un subiect de mare relevanță și interes pentru un public larg. Fie datorită impactului său asupra societății, relevanței sale istorice, influenței asupra culturii populare sau importanței sale în mediul academic, Conrad al II-lea de Luzacia a captat atenția a nenumărați oameni din întreaga lume. În acest articol, vom explora diferitele aspecte legate de Conrad al II-lea de Luzacia, analizând evoluția acestuia de-a lungul timpului, numeroasele sale fațete și semnificația sa astăzi. Dintr-o abordare multidisciplinară, vom căuta să înțelegem rolul pe care Conrad al II-lea de Luzacia îl joacă în viețile noastre și modul în care a modelat lumea pe care o cunoaștem.

Conrad al II-lea
Margraf de Luzacia
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (50 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatAugustinerchorherrenstift Wechselburg (Kloster Zschillen)] Modificați la Wikidata
PărințiDedi al III-lea de Luzacia
Matilda de Heinsberg Modificați la Wikidata
Frați și suroriAgnes de Rochlitz Modificați la Wikidata
Căsătorit cuElisabeta de Polonia () Modificați la Wikidata
CopiiMatilda de Groitzsch
Agnes de Landsberg[3]
Conrad de Lausitz[3] Modificați la Wikidata
Ocupațieconducător Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
TitluriMargrave of Lusatia] ()
Familie nobiliarăCasa de Wettin

Conrad al II-lea de Luzacia sau Conrad al II-lea de Landsberg (n.  – d. ) a fost un membru al Casei de Wettin, devenit conte de Eilenburg și margraf de Luzacia de la 1190 până la sfârșitul vieții. Din 1207 a fost, de asemenea, conte de Groitzsch și Sommerschenburg.

Viața

Conrad era fiul lui Dedi al III-lea, margraf de Luzacia și al soției acestuia, Matilda de Heinsberg, moștenitoare a comitatului de Sommerschenburg. Conrad a moștenit Marca de Luzacia și comitatul de Eilenburg atunci când tatăl său a murit în 1190. În 1207, el a mai moștenit și comitatele de Groitz și Sommerschenburg de la fratele său Dietrich.

În 1195 împăratul Henric al VI-lea de Hohenstaufen a dizolvat Marca de Meissen după moartea margrafului Albert I cel Mândru. Acest fapt l-a transformat pe Conrad în cel mai înalt nobil din regiune și în seniorul cel mai important al casei de Wettin.[4]

În 1196 Conrad a traversat Italia pentru a merge în Țara Sfântă, pentru a lua parte la cruciada împăratului Henric al VI-lea. În 1198 a revenit în Germania, tot prin Italia. În 1207 el a organizat o adunare la castelul Delitzsch.

Conrad a murit la 6 mai 1210 și a fost înmormântat în Mănăstirea Wechselburg. Soția sa a fost înmormântată în Abația Dobrilugk. Neavând urmași pe linie masculină, teritoriul său a fost preluat de vărul său, Theodoric I, care devenise margraf de Meissen când Meissen redevenise margrafiat din ordinul împăratului Otto al IV-lea de Braunschweig în 1198. După 1210 nu a mai existat nicio separație între mărcile de Meissen și de Luzacia. În schimb, Luzacia propriu-zisă a fost deținută de margrafii de Meissen, intitulați margrafi de Landsberg, ulterior fiind divizată între Regatul Boemiei și Brandenburg.

Căsătorie și urmași

Conrad a fost căsătorit cu Elisabeta (Elżbieta) de Polonia (n.c. 1152 – d. 2 aprilie 1209), fiică a marelui duce Mieszko al III-lea de Polonia și văduvă a ducelui Sobeslav al II-lea al Boemiei (d. 1180). Conrad și Elisabeta au avut trei copii[5]:

Note

  1. ^ „Conrad al II-lea de Luzacia”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ Conrad III Markgraf von der Lausitz, The Peerage, accesat în  
  3. ^ a b The Peerage 
  4. ^ Timeline la p. 32 din Jürgen M. Pietsch și Uwe Grüning, Doppelkapelle St. Crucis Landsberg, Leipzig, Edition Schwarz-Weiß, 2002, p. 32. ISBN 3-00-009297-8
  5. ^ The yearbook of Lower Saxon History, vol. 43-44, Hildesheim, 1971, p. 167, nu este de acord, menționând ca soții ale lui Conrad pe Matilda și pe Agnes.

Bibliografie

  • Holger Kunde, Das Zisterzienserkloster Pforte — Die Urkundenfälschungen und die frühe Geschichte bis 1236, în seria Quellen und Forschungen zur Geschichte Sachsen-Anhalts, vol. 4, Köln, Böhlau, 2003, ISBN 3-412-14601-3, p. 99
  • Ferdinand Wachter, Geschichte Sachsens bis auf die neuesten Zeiten, part 2, Leipzig, August Lehnhold, 1830, p. 225