Decumanus

În acest articol, vom explora în profunzime Decumanus și relevanța sa în societatea actuală. De la impactul său asupra istoriei până la influența sa asupra vieții de zi cu zi, Decumanus a captat atenția oamenilor de toate vârstele și mediile. Printr-o analiză detaliată, vom examina cele mai semnificative aspecte ale Decumanus și rolul său în sfera culturală, socială și emoțională. În plus, vom examina modul în care Decumanus a evoluat de-a lungul timpului și cum continuă să modeleze percepția noastră despre lumea din jurul nostru. Acest articol va oferi o prezentare completă și cuprinzătoare a Decumanus, oferind cititorilor o înțelegere mai profundă a importanței sale în lumea modernă.

Decumanus Maximus din Palmyra, în Siria.

În latină, decumanus este o axă de circulație orientată de la est la vest, într-un oraș roman.

Etimologie

Originea cuvântului din latină decumanus este probabil în raport cu numărul zece (în latină decem), însă fără să se poată înțelege această derivare.[1] G. Guțu, în Dicționar latin-român (1983), face trimitere de la decuma, decumanus, decumo la decima, decimanus, decimo.[2]

Caracteristici

În urbanismul Romei antice, un decumanus este un drum orientat de la est la vest, într-un oraș, într-o tabără sau într-o colonie romană. Decumanus-ul principal este Decumanus Maximus, care leagă, în mod normal, Porta Praetoria (cea mai apropiată de inamic, într-o tabără romană) de Porta Decumana (poarta cea mai îndepărtată; poarta principală din spate).[2]

Urmând un plan hippodamic, Decumanus Maximus și axa care îi este perpendiculară, Cardo Maximus, sunt axele principale care structurează orice castru roman și, în principiu, orice fondare de colonie romană. Această schemă de urbanizare, care s-a difuzat în întregul Imperiu Roman, și-ar găsi originea în riturile delimitării etrusce [3][4]. În practică, orientarea urmând punctele cardinale pot fi mai mult sau mai puțin respectate, însă ortogonalitatea axelor este respectată în mod sistematic.

Forumul, inima vieții economice a orașului, este în mod normal așezat la intersecția dintre Decumanus Maximus și Cardo Maximus, sau în imediata apropiere.

Exemple

  • Croația:
  • Spania:
    • Barcino (Barcelona) : Decumanus Maximus începea la poarta romană în fața actualei Plaça Nova[6]
  • Franța:
    • Aquae Sextiae (Aix-en-Provence): decumanus-ul a fost identificat sub Piața Arhiepiscopiei.
    • Augustodurum (Bayeux): decumanus maximus corespunde actualei Grand-rue.
    • Lutetia (Paris): deși traseul nu este prea clar, decumanus-ul ar corespunde cu actuala rue Soufflot.
    • Metz: decumanus-ul corespunde actualei Fournirue.
    • Nisa: decumanus din situl Cemenelum este vizibil pe vestigiile aduse la lumina zilei pe dealul Cimiez.
    • Orléans: decumanus corespunde axului format de rue de Bourgogne.
    • Poitiers: la Grand'rue urmează traseul decumanus-ului galo-roman.
    • Reims: decumanus corespunde exei formate de actuala rue de Vesle (trecând prin avenue Jean Jaurès, la place Cérès și la place Royale).
    • Strasbourg: decumanus-ul corespunde străzilor rue des Hallebardes și rue des Juifs.[7]
  • Italia:
    • Aosta: decumanus corespunde axei formate de via Porta Pretoria, via Jean-Baptiste de Tillier și via Édouard Aubert.
    • Napoli: Decumanus Maximus este una dintre axele urbane care traversează, din epoca greco-romană, centrul istoric al Neapolului.
  • Iordania:
  • Siria:
    • Damasc: Via Recta se întinde pe 1.500 de metri și leagă porțile de est și de vest.
  • Liban:
    • Beirut: Rue Weygand, orientată de la est la vest, urmează tot vechiul Decumanus Maximus.[8]

Anexe

Referințe

  1. ^ Les Villes romaines (ed. 7), Presses universitaires de France, , ISBN 2130433685 
  2. ^ a b G. Guțu, Dicționar latin-român (1983).
  3. ^ PDF „Rome comme ville étrusque” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . 
  4. ^ La Rue à Rome, miroir de la ville : entre l'émotion et la norme, Presses Paris Sorbonne, , ISBN 2-84050-416-2 
  5. ^ engleză {{{1}}} „Diocletian's Palace”. 
  6. ^ Temples and Towns in Roman Iberia (în engleză), University of California Press, , ISBN 0-520-20377-1 
  7. ^ „Histoire de Strasbourg : quand Strasbourg était Argentorate”. 
  8. ^ a b Syria & Lebanon Handbook: the Travel Guide (în engleză), Footprint Travel Guides, , ISBN 1-900949-69-5 

Bibliografie

  • fr Joël Le Gall, « Les Romains et l'orientation solaire », in Mélanges de l'École française de Rome. Antiquité, tome 87, n°1, 1975, pp. 287-320, Text online
  • G. Guțu, Dicționar latin-român, Editura științifică și enciclopedică, București, 1983, 1328 de pagini.
  • it Claudio Rendina, Roma ieri, oggi e domani, 2007 Newton Compton Editori
  • it Andrea Giardina, Roma Antica, 2008, Editori Laterza, Roma, Bari
  • it Gruppo Archeologico Torinese, Guida archeologica di Torino, pag.102

Articole conexe