În acest articol vom explora viața fascinantă a lui Dei Verbum, ale cărei experiențe au lăsat o amprentă de neșters în istorie. De la începuturile umile și până la ascensiunea sa către faimă, Dei Verbum s-a confruntat cu provocări și triumfuri care l-au făcut un simbol al inspirației pentru mulți. De-a lungul acestor pagini, vom descoperi cele mai intime detalii ale vieții sale, impactul său asupra societății și moștenirea sa de durată. Pregătește-te să pornești într-o călătorie fascinantă prin viața lui Dei Verbum și să descoperi secretele din spatele succesului său.
Dei Verbum (în traducere „Cuvântul lui Dumnezeu”, cu referire la Isus Cristos) este constituția despre revelația divină adoptată de Conciliul Vatican II. Constituția a fost adoptată în data de 18 noiembrie 1965 cu 2.344 de voturi pentru și 6 contra. Papa Paul al VI-lea a promulgat-o în aceeași zi.[1]
Schema pregătitoare, intitulată De fontibus revelationis („Despre izvoarele revelației”), prevedea în manieră neoscolastică două izvoare ale revelației: scriptura (Biblia) și tradiția. Această schemă pregătitoare a fost criticată de cardinalii Josef Frings (Köln) și Achille Liénart (Lille), care au arătat că credința omului nu se bazează pe speculații teoretice, ci pe cuvântul viu al lui Dumnezeu, care este însuși Isus Cristos.
După intervenția papei Ioan al XXIII-lea schema pregătitoare a fost retrasă, iar constituția a fost concepută din nou. În rândul experților din noua comisie de redactare s-au numărat Yves Congar, Alois Grillmeier, Karl Rahner și Joseph Ratzinger.[2]
Constituția a abandonat stilul decretist al Conciliului Vatican I și și-a însușit gândirea personalistă și dialogică a filosofilor Ferdinand Ebner(en) și Martin Buber.[3]