În lumea de astăzi, Emisferă cerebrală a devenit un subiect de mare relevanță și controversă. De zeci de ani, Emisferă cerebrală a captat atenția experților și neofiților deopotrivă, generând dezbateri aprinse și reacții pasionale. Impactul lui Emisferă cerebrală este incontestabil, afectând aspecte la fel de diverse precum economia, politica, știința și cultura. Indiferent de perspectiva din care este abordată, Emisferă cerebrală a devenit un fenomen omniprezent care necesită a fi analizat cu atenție. În acest articol, vom explora diferite aspecte legate de Emisferă cerebrală, căutând să facem lumină asupra implicațiilor și provocărilor sale.
Emisferele cerebrale sunt fiecare din cele două părți simetrice ale creierului mare, de formă eliptică și separate prin scizura interemisferică. Sunt formate din lobi (frontal, parietal, temporal, occipital și al insulei), separați prin șanțuri adânci (scizuri). Suprafața lobilor este brăzdată de șanțuri care delimitează circumvoluțiile cerebrale, cel mai proeminent fiind șanțul lateral cerebral. În interiorul emisferelor cerebrale se află ventriculele laterale.
Masa emisferelor cerebrale este alcătuită din substanță albă în care se găsesc nuclee de substanță cenușie, iar la periferia acestora se află de asemenea substanță cenușie.
Filogenetic, emisferele cerebrale constituie cea mai nouă porțiune a creierului și dețin un rol important în coordonarea nervoasă. Marea dezvoltare a emisferelor cerebrale umane se datorează, pe de o parte, particularităților anatomo-fiziologice ale creierului strămoșilor omului (maimuțe antropomorfe), iar pe de altă parte apariției stațiunii bipede, influenței muncii și limbajului. Față de emisferele cerebrale ale antropoidelor, cele ale omului sunt relativ mai mari, cu circumvoluții mai numeroase, cu câmpuri de asociație și de integrare mai întinse, corespunzător cu noile funcțiuni ale scoarței cerebrale.
Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.