Astăzi, Fumărit este un subiect de mare relevanță și interes în societate. Impactul său se reflectă în diferite domenii, de la politică la tehnologie, inclusiv cultură și economie. Fumărit a stârnit discuții aprinse, a schimbat modul în care oamenii văd lumea și a provocat structurile stabilite. În acest articol, vom explora în profunzime influența Fumărit asupra vieților noastre și modul în care ne-a modelat percepția asupra lumii din jurul nostru. De la origini până la impactul actual, Fumărit a lăsat o amprentă de neșters asupra societății moderne.
Fumărit se numea o dare percepută în Țara Românească și în Moldova, în secolul. XVII, pe fiecare coș de fum al caselor țărănești, respectiv pe fiecare casă [1], mai precis, pe casa în care se făcea foc.[2] Acest impozit mai era cunoscut și sub denumirea de coșărit.[3]
În esență, fumăritul era un impozit de capitație,[4] adică un impozit, sub formă de cote fixe, perceput, în evul mediu, pe fiecare cap de locuitor.[5]
Persoana care încasa fumăritul purta denumirea de fumărar [6].
În lucrarea sa Ciocoii vechi și noi sau Ce naște din pisică șoareci mănâncă, Nicolae Filimon dădea următoarea explicație:
În Letopisețul Țării Moldovei [8], Ion Neculce se referă la doi domnitori care au pus ca dare fumăritul:
Potrivit lucrării „Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir, fiecare casă țărănească plătea, în vreme de pace, pentru trebuințele țării, 80 de aspri, adică un florin, dajdie numită fumărit; în vreme de război, un taler împărătesc sau 120 aspri, iar la vreme de mai mare nevoie, un galben, care prețuia atunci 200 aspri.[9]
Printr-un hrisov din 16 aprilie 1793, voievodul Alexandru Moruzi acorda Mănăstirii Sărindar scutire de dăjdii și de orânduiala ce va ieși de la visterie și de la cămara domniei meale peste an. Mănăstirea primește dreptul de a ține o cârciumă în care să-și vândă vinul, urmând să fie scutită de „fumărit, căminărit, de vamă, de vin domnesc și de toate alte angarale”.[10]
Între 1774 și 1879, populația era înregistrată pe cap de familie sau casă (fumărit). Pentru aflarea numărului locuitorilor se înmulțea numărul de case sau capi de familie cu numărul convențional 5, care reprezenta numărul mediu al persoanelor dintr-o gospodărie, și se făcea estimarea populației unei localități.[11]
După 1893, impozitul numit fumărit și-a schimbat conținutul, fiind aplicat pentru uscăturile strânse de țărani din pădure. [12]
Acest articol despre un subiect legat de istoria României este deocamdată un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa.