În lumea de astăzi, Georgios Sphrantzes a devenit un subiect de mare relevanță și interes pentru oamenii de toate vârstele și categoriile sociale. Impactul său variază de la sfera personală la societate în ansamblu, generând dezbateri, opinii contradictorii și, uneori, lărgind decalajul dintre diferite grupuri. De-a lungul istoriei, Georgios Sphrantzes a fost obiect de studiu, analiză și reflecție, ceea ce ne-a permis să-l înțelegem din diferite perspective și, prin urmare, influența sa asupra vieții de zi cu zi a oamenilor. În acest articol, vom explora diversele aspecte legate de Georgios Sphrantzes, analizând evoluția acestuia, importanța sa și implicațiile pe care le presupune pentru societatea contemporană.
Georgios Sphrantzes (adesea eronat și Phrantzes; n. 30 august 1401 – d. cca. 1477) a fost un înalt demnitar și diplomat bizantin, care a servit în timpul ultimilor trei împărați și a trăit căderea Constantinopolei (1453) și sfârșitul Imperiului Bizantin. A lăsat în urmă o carte de memorii, izvor de mare importanță asupra decadenței Bizanțului, care conține și însemnări relevante pentru istoria românilor.
Sphrantzes s-a născut la Constantinopole, la 30 august 1401. Unchiul său pe filieră paternă a fost educatorul lui Constantin Paleologul, unul dintre fiii împăratului Manuil al II-lea Paleologul, astfel că Sphrantzes și verii săi au fost de devreme prieteni cu Paleologul care avea să fie ultimul împărat al Bizanțului.[1] Privitor la familia sa, Sphrantzes nota că în iarna lui 1416:
La 17 martie 1418, pe când nu împlinise încă vârsta de 17 ani, Sphrantzes a intrat în slujba împăratului Manuil al II-lea Paleologul, care a domnit până în 1425. Devotat misiunii sale, tânărul a trecut în serviciul următorului basileu, Ioan al VIII-lea Paleologul (1425-1448), însă a făcut demersuri să fie lăsat în serviciul fratelui acestuia, despotul Constantin, care ajunsese între timp domnitor asupra unei părți din Peloponez, avându-și centrul de putere la Vostița. Demersurile s-au fructificat în 1427, atunci când după ce i-a însoțit pe Ioan al VIII-lea și pe împărăteasa-mamă în Peloponez, tânărul demnitar a rămas pe lângă despotul Constantin.[1] Odată cu căsătoria acestuia, Sphrantzes a luat în seamă cetatea Glarența, zestre din partea miresei.[3]
Lealitatea lui Sphrantzes a fost pusă sub proba focului în timpul asedierii Patrasului (1429) de către despotul Constantin: atunci și-a pus propria viață în pericol pentru a-l scăpa din primejdie pe Constantin.[4] În cuvintele lui Sphrantzes:
În anii următori a îndeplinit o sumă de misiuni diplomatice. În 1430 a fost numit guvernator al orașului Patras. în 1432 a fost ridicat în dregătoria de protovestiarit de către împărat. În 1435 a încercat să obțină orașul Atena pentru despotul Constantin, întreprindere neizbutită. La 24 septembrie 1437 a ajuns împreună cu despotul la Constantinopole și a rămas cu el pe întregul timp al absenței împăratul Ioan VIII, care plecase în Italia pentru a participa la Conciliul de la Ferarra-Florența și s-a întors în februarie 1440. În decembrie 1440 Sphrantzes a plecat în insula Lesbos, pentru a aranja căsătoria fiicei domnitorului de acolo cu Constantin.[4]
Cum despotul Teodor a murit în iunie 1448, la moartea împăratului Ioan al VIII-lea în 31 octombrie 1448 despotul Constantin a ajuns împărat al Imperiului Roman, la această dată văduvit deja pentru a doua oară. Sphrantzes a fost trimis la sultanul otoman Murad al II-lea, care a marcat evenimentul cu cadouri. În 1449 Sphrantzes a fost trimis în Trapezunt și Iviria, pentru a aranja o nouă căsătorie pentru Constantin.[6] În Trapezunt a aflat cu îngrijorare vestea morții lui Murad al II-lea și a accederii la tron a lui Mahomed al II-lea:
Constantin ar fi dorit să-l ridice în dregătoria de mare duce (funcție asimilabilă celei de prim ministru, deținută la acel moment de Luca Notara), însă acest plan a fost năruit de atacul turcesc asupra orașului. Încredințat cu inspecția apărătorilor Constantinopolei, Sphrantzes a fost în afară de împăratul Constantin singura persoană care cunoștea numărul exact de apărători disponibili orașului asediat.[6] De altfel, pe 29 martie 1453, ziua căderii orașului, Sphrantzes a fost trimis de împărat în altă parte a orașului, astfel că nu a fost martor la moartea împăratului. A fost luat captiv și vândut în sclavie, iar la fel s-a întâmplat cu soția și cei doi copii ai săi. Mai târziu s-a răscumpărat și în 1 septembrie 1453 a ajuns în Peloponez, unde a intrat în slujba despotului Toma. În 1454 a reușit să își răscumpere la Adrianopole soția, însă băiatul și fata au sfârșit în robie.[8] După o călătorie la Veneția în 1455, Sphrantzes s-a retras la Metone. După cucerirea Peloponezului de către sultanul otoman, a ajuns în Corfu (în 1460). Acolo a ieșit din serviciul despotului, refugiindu-se în mănăstiri. În 1466 a avut loc o călătorie la Roma, unde Sphrantzes a stat timp de 36 de zile sub acoperișul fiilor despotului Toma, vizitând monumentele orașului. Via Veneția a ajuns înapoi la Corfu. La 1 august 1468 a luat rasa de monarh, iar în 1472 a fost făcut călugăr, pe timpul unei boli grave. Ultima însemnare datează din vara lui 1477; probabil la scurt timp a murit.[9]