Acest articol va aborda Henry Dunant dintr-o perspectivă largă și profundă, cu scopul de a oferi cititorului o viziune completă și detaliată asupra acestui subiect. Importanța lui Henry Dunant în societatea actuală este de netăgăduit, așa că este esențial să ne adâncim în sensul, originea, dezvoltarea și repercusiunile sale. Printr-o analiză exhaustivă și riguroasă, se urmărește să facem lumină asupra diferitelor aspecte care gravitează în jurul Henry Dunant, oferind informații relevante și actualizate care ne permit să înțelegem relevanța sa astăzi. De asemenea, vor fi explorate diferite puncte de vedere și opinii ale experților în materie, pentru a îmbogăți dezbaterea și a oferi o viziune plurală și îmbogățitoare despre Henry Dunant.
Medalia Premiului Nobel
Henry Dunant
Henry Dunant spre sfârșitul vieții, nu se cunoaște data exactă a fotografiei
Henry Dunant, născut Jean-Henri Dunant,[32] (n. , Geneva, Geneva, Elveția – d. , Heiden, Cantonul Appenzell Extern, Elveția) a fost un om de afaceri elvețian și umanist de formație creștină. Fondează în 1862 "Comitetul internațional al asociațiilor de ajutorare pentru îngrijirea răniților" care din 1876 poartă numele Comitetul internațional al Crucii Roșii. Convențiile de la Geneva din 1864 acceptă și asimilează ideile publicate de Dunant în lucrarea Eine Erinerung an Solferino (în traducere literală, „O amintire de la Solferino”). În 1901 a fost primul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, împreună cu Frédéric Passy.
^Dunant a fost botezat cu numele „Jean-Henri“. Mai târziu a folosit în corespondența proprie diverse versiuni ale prenumelui, printre altele „Jean Henry“, „Henri“, și în mod special „Henry“. În epoca lui, folosirea numelui nu era tratată cu atâta strictețe ca astăzi, astfel încât în multe din publicațiile lui apare numele de „Henry“ în locul numelui de botez. Acest nume este folosit acum și de Societatea Henry Dunant și de Muzeul Henry-Dunant din Heiden. Pentru a nu fi confundat cu un alt cetățean al Genevei care purta același nume, începe să folosească din 1857 scrierea englezească a prenumelui și doar în testament și în câteva acte juridice își mai folosește numele de botez.