În articolul următor, vom explora în profunzime Imperfect, un subiect care a generat un mare interes și dezbatere în ultima vreme. De la originile sale istorice până la relevanța sa în societatea actuală, vom analiza impactul său în diferite domenii și influența sa asupra vieții de zi cu zi a oamenilor. Prin diverse puncte de vedere și opinii ale experților, căutăm să facem lumină asupra Imperfect și să oferim cititorului o viziune completă și echilibrată asupra acestui subiect atât de relevant astăzi.
În gramatică, imperfectul este o formă verbală temporală de trecut existentă în unele limbi. În limba română, de exemplu, este un timp numai al indicativului. În altele există la indicativ și la conjunctiv.
La ambele moduri, imperfectul exprimă un proces[1] trecut fără limite precise în timp, în curs de desfășurare în momentul sau perioada la care se referă, care este anterior celui al vorbirii. Deseori, procesul exprimat de imperfect este unul durativ în raport de simultaneitate cu alt proces trecut, cel dintâi constituind un fond al celui din urmă. Exprimă implicit și aspectul imperfectiv la trecut[2][3][4][5][6][7].
La indicativ, pe lângă valoarea relativă când este în raport de simultaneitate cu alt proces în aceeași frază (ex. În timp ce mânca, a sunat telefonul), imperfectul mai are și valoare absolută, când celălalt proces nu este exprimat în aceeași frază, numit în acest caz imperfect narativ sau descriptiv, ex. Acolo locuiam în copilărie. Imperfectul mai are și altă valoare absolută, cea iterativă, adică exprimă un proces repetat în trecut, ex. Se certau mereu[8][4][2][5].
Imperfectul a existat în limba protoindo-europeană și a fost moștenit de limba protogreacă, apoi greacă veche (ex. ἐμάχοντο emachonto „luptau”); de limba protoslavă, apoi slavă veche și celelalte limbi slave în perioada lor veche, dintre care unele l-au păstrat. A existat și în limba latină, care l-a transmis limbilor romanice[9].
În această limbă, la indicativ, imperfectul este marcat de sufixul -bā- (în unele contexte fonetice scurtat la -ba-) între infinitivul fără -re și desinențe[10]. Acestea sunt aceleași ca la prezentul indicativ, în afară de persoana I singular, la care desinența este -m.
Exemple de verbe regulate la diateza activă sunt:
Persoana | Conjugarea I amāre „a iubi” |
Conjugarea a II-a vidēre „a vedea” |
Conjugarea a III-a dūcere „a conduce” |
Conjugarea a III-a cu -iō la prezent capere „a prinde” |
Conjugarea a IV-a sentīre „a simți” |
---|---|---|---|---|---|
I. sg. | amābam | vidēbam | dūcēbam | capiēbam | sentiēbam |
II. sg. | amābās | vidēbās | dūcēbās | capiēbās | sentiēbās |
III. sg. | amābat | vidēbat | dūcēbat | capiēbat | sentiēbat |
I. pl. | amābāmus | vidēbāmus | dūcēbāmus | capiēbāmus | sentiēbāmus |
II. pl. | amābātis | vidēbātis | dūcēbātis | capiēbātis | sentiēbātis |
III. pl. | amābant | vidēbant | dūcēbant | capiēbant | sentiēbant |
Exemplu în propoziție: Herculēs stābulum sordidum pūrgābat „Hercule curăța grajdul murdar”.
Latina are și conjunctiv imperfect. Acesta se formează de la infinitivul cu vocala finală -e lungită, urmat de aceleași desinențe ca ale indicativului imperfect. Exemple[11]:
Persoana | Conjugarea I | Conjugarea a II-a docēre „a învăța pe cineva” |
Conjugarea a III-a | Conjugarea a III-a cu -iō la prezent | Conjugarea a IV-a audīre „a auzi” |
---|---|---|---|---|---|
I. sg. | amārem | docērem | dūcerem | caperem | audīrem |
II. sg. | amārēs | docērēs | dūcerēs | caperēs | audīrēs |
III. sg. | amāret | docēret | dūceret | caperet | audīret |
I. pl. | amārēmus | docērēmus | dūcerēmus | caperēmus | audīrēmus |
II. pl. | amārētis | docērētis | dūcerētis | caperētis | audīrētis |
III. pl. | amārent | docērent | dūcerent | caperent | audīrent |
Conjunctivul imperfect se folosește în unele tipuri de propoziții subordonate, de exemplu cele circumstanțiale de scop, atunci când predicatul propoziției principale este la un timp trecut, ex. Nāvigābam ut ad īnsulam venīrem „Navigam ca să ajung la insulă”[12].
Româna a moștenit din latină numai imperfectul indicativului. Este marcat de sufixul -a- la clasele de conjugare I și a IV-a cu infinitivul în -î, și de sufixul -ea- la conjugările a II-a, a III-a și a IV-a cu infinitivul în -i. Exemple[3]:
Persoana | Conjugarea I | Conjugarea a II-a | Conjugarea a III-a | Conjugarea a IV-a în -î | Conjugarea a IV-a în -i |
---|---|---|---|---|---|
I. sg. | adunam | păream | începeam | coboram | iubeam |
II. sg. | adunai | păreai | începeai | coborai | iubeai |
III. sg. | aduna | părea | începea | cobora | iubea |
I. pl. | adunam | păream | începeam | coboram | iubeam |
II. pl. | adunați | păreați | începeați | coborați | iubeați |
III. pl. | adunau | păreau | începeau | coborau | iubeau |
Imperfectul românesc mai are și valori nespecifice. Una este cea de condițional perfect, ex. Dacă știam, veneam și eu[3]. Alta este de condițional cu valoare de optativ prezent sau trecut, de atenuare a exprimării unei dorințe, ex. Voiam să te văd[2].
În franceză, imperfectul indicativ se formează, cu o singură excepție, de la radicalul formei de indicativ prezent, persoana I plural a verbelor de conjugarea I și a III-a, și de la radicalul, plus sufixul -iss- la această formă, a verbelor de conjugarea a II-a. La acestea se adaugă desinențe specifice. Exemple[6][13]:
Persoana | Conjugarea I nous chantons „cântăm” |
Conjugarea a II-a nous finissons „sfârșim” |
Conjugarea a III-a nous voulons „vrem” |
---|---|---|---|
I. sg. | je chantais | je finissais | je voulais |
II. sg. | tu chantais | tu finissais | tu voulais |
III. sg. | il/elle chantait | il/elle finissait | il/elle voulait |
I. pl. | nous chantions | nous finissions | nous voulions |
II. pl. | vous chantiez | vous finissiez | vous vouliez |
III. pl. | ils/elles chantaient | ils/elles finissaient | ils/elles voulaient |
Imperfectul indicativ are aceleași valori specifice ca cel românesc:
Ca valoare nespecifică, imperfectul mai exprimă, ca în română, o dorință sau o cerere în mod atenuat: Excusez-moi de vous déranger ; je voulais vous demander un renseignement „Scuzați-mă că vă deranjez; voiam să vă cer o informație[6].
Tot în mod nespecific, imperfectul se folosește obligatoriu în unele cazuri când în română se folosește condiționalul prezent[6]:
Limba franceză are și subjonctiv (echivalent cu conjunctivul) imperfect. Se formează de la forma de indicativ perfect simplu, persoana I singular fără ultima literă (nepronunțată) a desinenței, plus sufixul -ss- (în afara persoanei a III-a singular), plus desinențele personale, și mai are ca marcă a modului, fiind totdeauna folosită, și conjuncția que. Exemple[15]:
Persoana | Conjugarea I je parlai „vorbii” |
Conjugarea a II-a je finis „sfârșii” |
Conjugarea a III-a cu -u- je voulus „vrui” |
Conjugarea a III-a cu -i- je vis „văzui” |
---|---|---|---|---|
I. sg. | que je parlasse | que je finisse | que je voulusse | que je visse |
II. sg. | que tu parlasses | que tu finisses | que tu voulusses | que tu visses |
III. sg. | qu'il/elle parlât | qu'il/elle finît | qu'il/elle voulût | qu'il/elle vît |
I. pl. | que nous parlassions | que nous finissions | que nous voulussions | que nous vissions |
II. pl. | que vous parlassiez | que vous finissiez | que vous voulussiez | que vous vissiez |
III. pl. | qu'ils/elles parlassent | qu'ils/elles finissent | qu'ils/elles voulussent | qu'ils/elles vissent |
Acest timp se mai folosește numai în forma scrisă a registrului de limbă elevat, și în acesta practic numai la persoana a III-a singular, și numai cu valoare relativă, în unele tipuri de subordonate ale anumitor verbe la un timp trecut, ex. Le préfet de police ordonna que la foule se dispersât „Prefectul de poliție a ordonat ca mulțimea să se împrăștie”[16].
În spaniolă, imperfectul indicativ păstrează, la conjugarea I, sufixul -ba- din latină, dar are sufixul -í- la celelalte două conjugări. La verbele regulate se formează de la infinitiv fără -ar, -er, respectiv -ir. Exemple[17]:
Persoana | Conjugarea I cantar „a cânta” |
Conjugarea a II-a comer „a mânca” |
Conjugarea a III-a partir „a pleca” |
---|---|---|---|
I. sg. | cantaba | comía | partía |
II. sg. | cantabas | comías | partías |
III. sg. | cantaba | comía | partía |
I. pl. | cantábamos | comíamos | partíamos |
II. pl. | cantabais | comíais | partíais |
III. pl. | cantaban | comían | partían |
Valorile specifice ale imperfectului indicativ spaniol sunt aceleași ca în română[18]:
Se mai folosește și atenuativ (ex. Mire, quería decirle algo „Ascultați, doream să vă spun ceva”[18]), precum și uneori în locul condiționalului prezent:
Spaniola are de asemenea conjunctiv (numit subjuntivo) imperfect. Se formează de la persoana a III-a plural a perfectului simplu, fără -ron. Există două forme de conjunctiv imperfect[17]:
Forma 1:
Persoana | Conjugarea I cantaron „cântară” |
Conjugarea a II-a comieron „mâncară” |
Conjugarea a III-a partieron „plecară” |
---|---|---|---|
I. sg. | cantara | comiera | partiera |
II. sg. | cantaras | comieras | partieras |
III. sg. | cantara | comiera | partiera |
I. pl. | cantáramos | comiéramos | partiéramos |
II. pl. | cantarais | comierais | partierais |
III. pl. | cantaran | comieran | partieran |
Forma 2:
Persoana | Conjugarea I | Conjugarea a II-a | Conjugarea a III-a |
---|---|---|---|
I. sg. | cantase | comiese | partiese |
II. sg. | cantases | comieses | partieses |
III. sg. | cantase | comiese | partiese |
I. pl. | cantásemos | comiésemos | partiésemos |
II. pl. | cantáseis | comieseis | partieseis |
III. pl. | cantasen | comiesen | partiesen |
În spaniolă, acest timp este folosit tot în propoziție subordonată, dar nu numai în relație cu un verb regent la un timp trecut al acesteia, ci verbul regent poate fi și la condițional prezent, și atunci verbul la conjunctiv imperfect nu plasează procesul în trecut:
În limba italiană, la cele trei clase de conjugare regulate, imperfectul indicativ se formează de la radicalul verbului, plus vocala caracteristică clasei de conjugare (-a-, -e-, respectiv -i-), plus sufixul -v-, urmașul sufixului din latină, plus desinențele personale[22]. Exemple[23]:
Persoana | Conjugarea I parlare „a vorbi” |
Conjugarea a II-a credere „a crede” |
Conjugarea a III-a dormire „a dormi” |
Conjugarea a III-a cu sufixul -isc- la prezent finire „a sfârși” |
---|---|---|---|---|
I. sg. | parlavo | credevo | dormivo | finivo |
II. sg. | parlavi | credevi | dormivi | finivi |
III. sg. | parlava | credeva | dormiva | finiva |
I. pl. | parlavamo | credevamo | dormivamo | finivamo |
II. pl. | parlavate | credevate | dormivate | finivate |
III. pl. | parlavano | credevano | dormivano | finivano |
Valori[22]:
Conjunctivul imperfect se formează de la radicalul verbului, plus vocala caracteristică clasei de conjugare, plus sufixul -ss-, plus desinențele personale[24]. Exemple[23]:
Persoana | Conjugarea I | Conjugarea a II-a | Conjugarea a III-a | Conjugarea a III-a cu sufixul -isc- la prezent |
---|---|---|---|---|
I. sg. | parlassi | credessi | dormissi | finissi |
II. sg. | parlassi | credessi | dormissi | finissi |
III. sg. | parlassi | credessi | dormissi | finissi |
I. pl. | parlassimo | credessimo | dormissimo | finissimo |
II. pl. | parlaste | credeste | dormiste | finiste |
III. pl. | parlassero | credessero | dormissero | finissero |
Conjunctivul imperfect se folosește mai ales în propoziții completive directe exprimând procese din trecut simultane cu cele ale anumitor verbe regente la trecut, ex. Speravo che tu capissi „Speram că înțelegi”. Verbul regent poate fi și la condițional prezent, și atunci cel la conjunctiv imperfect exprimă un proces de realizat în viitor: Vorrei che voi parlaste con il capo „Aș vrea să vorbiți cu șeful”. Poate exprima și o condiție de care depinde realizarea unui proces în prezent: Compreresti una Rolls Royce, se avessi i soldi? „Ai cumpăra un Rolls Royce dacă ai avea bani?”[24].
Engleza exprimă valorile imperfectului cu mai multe forme verbale, distribuite în funcție de aceste valori și de natura procesului.
Acțiunile narative de aspect imperfectiv se exprimă cu forma numită past continuous „trecut continuu” sau past progressive „trecut progresiv”, format din verbul auxiliar be „a fi” la forma past simple „trecut simplu” și participiul prezent al verbului cu sens lexical, ex. At quarter to eleven I was walking home „La ora 11 fără un sfert, mergeam acasă”[25].
Stările descriptive referitoare la trecut cer mai degrabă folosirea formei past simple: My grandmother loved this house „Bunica mea iubea casa asta”. De altfel, past simple se folosește și pentru a exprima acțiuni trecute de aspect perfectiv, corespunzând în acest caz perfectului simplu sau perfectului compus din română.
Folosirea ca fond a altui proces trecut se exprimă tot cu past continuous: Tim was washing his hair when the doorbell rang „Tim se spăla pe cap când a sunat soneria de la ușă”[25].
Valoarea iterativă se exprimă prin mai multe mijloace:
În, protoslavă, limbă neatestată, dar reconstituită, exista imperfectul. Toate limbile slave l-au moștenit și toate l-au păstrat o perioadă din istoria lor. Prima sa atestare se găsește în limba slavă veche. Majoritatea limbilor slave moderne, precum rusa, l-au pierdut, deoarece încă din protoslavă începuse să se dezvolte sistemul aspectelor imperfectiv și perfectiv[28]. În limbile în care nu s-a păstrat, valorile imperfectului au fost preluate de timpul numit perfect al verbelor de aspect imperfectiv. Imperfectul s-a păstrat totuși în unele limbi, cel mai bine în limbile bulgară și macedoneană, ex. bg Той се хилеше, щом го зърнеше отдалеч Toi se hileșe, ștom go zărneșe otdaleci „Zâmbea de cum îl vedea de departe”[9].
În limbile din diasistemul slav de centru-sud (BCMS[29]) s-a păstrat de asemenea imperfectul, dar numai în beletristică. În vorbire, în limbajele științific, publicistic și administrativ, valorile sale sunt exprimate de timpul numit perfekt al verbelor imperfective. În aceste limbi, imperfect au numai verbele care oricum sunt imperfective, formându-se din radicalul lor, plus, în funcție de tipul de conjugare, un sufix, plus desinențe specifice. Există șapte sufixe la imperfect: cinci dintre ele sunt aceleași ca cele dinaintea sufixului de infinitiv -ti, iar două sunt specifice. De exemplu, verbul kopati „a săpa” are sufixul -a- și la imperfect, dar verbul hvaliti „a lăuda” are la infinitiv sufixul -i-, iar la imperfect sufixul -ja-. Aceste verbe se conjugă astfel la imperfect[30]:
I. sg. | kopah | hvaljah |
II. sg. | kopaše | hvaljaše |
III. sg. | kopaše | hvaljaše |
I. pl. | kopasmo | hvaljasmo |
II. pl. | kopaste | hvaljaste |
III. pl. | kopahu | hvaljahu |
În aceste limbi, imperfectul are valorile: