Instrumentalism
În articolul de astăzi, vom explora în profunzime viața fascinantă a lui Instrumentalism. De la începuturi și până la impactul de astăzi, această figură/temă/dată a lăsat o amprentă de neșters în istorie. Pe parcursul următoarelor rânduri, vom aprofunda în cele mai intime detalii ale carierei sale, analizând rolul său în diferite contexte și influența sa în diverse domenii. Alăturați-vă nouă în această călătorie captivantă pentru a descoperi toate secretele și curiozitățile care înconjoară Instrumentalism și pregătiți-vă să fiți surprins de moștenirea lui.
Instrumentalismul este o variantă a pragmatismului, creată de John Dewey care neagă valoarea reflectorie a noțiunilor și a teoriilor științifice, considerându-le simple instrumente pentru săvârșirea unor acțiuni utile.[1] John Dewey considera că orice teorie este un instrument pentru acțiune și că nu trebuie să fie apreciatâ din punct de vedere al veracității ei ci numai din cel al eficienței practice.[2]
În filozofia științei și în epistemologie instrumentalismul este o opinie metodologică ce susține că ideile sunt instrumente utile și că valoarea unei idei se bazează pe eficiența ei în explicarea și predicția fenomenelor naturale. De obicei, instrumentaliștii pun la îndoială faptul dacă are sens să se considere că termenii teoriilor corespund realității exterioare. În acest sens, instrumentalismul este opus în mod direct realismului științific, care estimează că faptul esențial al teoriilor științifice nu este pur și simplu să genereze predicții sigure ci și să descrie lumea în mod precis.[3]
