În lumea de astăzi, Licantropie este un subiect de mare relevanță și dezbatere în toate domeniile. Importanța lui Licantropie a câștigat din ce în ce mai multă greutate în societate, deoarece impactul său a devenit evident în diferite contexte. De la politică la știință, Licantropie a fost subiect de analiză și discuție, generând diferite poziții și opinii pe această temă. În acest articol, vom aprofunda subiectul Licantropie, explorând implicațiile sale, evoluția sa în timp și relevanța sa astăzi.
Licantropia (din greacă λυκάνθρωπος, lykánthrōpos, «om-lup») este denumirea științifică dată capacității legendare a unor oameni de a se transforma în lupi (pricolici, vârcolaci).[1]
Licantropia este o tradiție totemică, întâlnită pentru prima dată la unele populații primitive și intrată mai apoi în deprinderi și ritualuri simbolice din antichitate, în cadrul unor superstiții, de autodefinire a unor oameni ca având posibilitatea metamorfozării în lup.[2]
Clerul creștin a preluat această legendă, considerând licantropia o pedeapsă divină. În viziunea lui Toma de Aquino nu numai Dumnezeu, ci și sfinții aveau puterea de a aplica această pedeapsă acelora care le stârneau mânia. “Omnes angeli, boni et Mali, ex virtute naturali habent potestatem transmundi corpora nostra” (Toți îngerii, buni sau răi, au puterea de a ne transforma trupurile) spunea Toma, bazându-se pe legenda conform căreia Sfântul Petru l-ar fi transformat în lup pe regele gal Vereticus. Mai târziu, credința spune că blestemul se răsfrângea chiar și asupra celor excomunicați de Biserica Catolică.[3]
Din punct de vedere medical, licantropia se referă la boala psihică în timpul căreia subiectul are ideea delirantă de a se crede lup (monomanie, zoopatie); el se percepe ca atare și acționează în consecință.[4][5] În fapt, această afecțiune (denumită licantropie clinică) este o halucinație, deoarece cel afectat nu prezintă nici o metamorfoză reală.[6]