Luceafărul (revistă)

În lumea de astăzi, Luceafărul (revistă) este un subiect care ocupă un loc central în conversațiile și dezbaterile din societate. Fie în ceea ce privește impactul social, economic, politic sau cultural, Luceafărul (revistă) a captat atenția oamenilor de toate vârstele și categoriile sociale. Relevanța și importanța lui Luceafărul (revistă) se extinde la nivel global, iar influența sa se simte în diferite domenii ale vieții de zi cu zi. În acest articol, vom explora diferitele fațete și perspective din jurul lui Luceafărul (revistă), cu scopul de a înțelege în profunzime domeniul de aplicare și implicațiile sale pentru prezent și viitor.

Luceafărul
Primul număr  Modificați la Wikidata
ȚarăRomânia
Ungaria  Modificați la Wikidata
Limbălimba română  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Pentru alte sensuri, vedeți Luceafărul (dezambiguizare).

Luceafărul, inițial Luceafĕrul (scris cu ĕ, e scurt, adică ă din e), cu subtitlul „Revistă literară”, a fost o revistă al cărei prim număr a fost publicat la 1 iulie 1902, la Budapesta, de către studenții români organizați în Societatea academică „Petru Maior”. Apărea în zilele de 1 și 15 ale lunii și își avea redacția și administrația la tipografia „Poporul Român” de pe strada Vörösmarty 60/a, unde se și tipărea. Comitetul de redacție a fost alcătuit din Al. Ciura redactor-șef, Aurel P. Bănuț editor și redactor responsabil și Octavian Goga, Ion Lupaș, Ion Montani, Dionisie Stoica, Ion Lapedatu, Vasile E. Moldovan, Sebastian Stanca și George Zaria, membri.[1]

În 1904 Octavian C. Tăslăuanu a devenit proprietarul și editorul acestei publicații care, începând din anul 1906, a apărut la Sibiu, cu subtitlul Revistă ilustrată pentru literatură și artă. Pe 16 iunie 1914 a apărut ultimul număr al revistei, în această formulă.[2] Revista a reapărut, publicată lunar la București (1 ianuarie 1919 - august-septembrie 1920), și apoi la Sibiu (ianuarie-februarie-martie 1934 - septembrie 1939).[3]

În 1945 Mircea Eliade și Virgil Ierunca au editat revista Luceafărul în Franța, prima publicație strict literară a exilului românesc.[4][5] Periodicul a fost realizat la Paris și a avut doar două numere, în mai 1948 și în noiembrie 1949.[6]

În 1958 Uniunea Scriitorilor din România a editat revista omonimă, Luceafărul, care a devenit în ultimele decenii ale dictaturii lui Nicolae Ceaușescu un organ de propagandă naționalistă.

Note

  1. ^ Cum au constituit studenții români din Budapesta Revista ”Luceafărul”
  2. ^ „Scriitorul militant în revista Luceafărul”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Luceafărul (1902-1945)
  4. ^ Agentul lui Ceausescu, 24 iunie 2002, Evenimentul zilei, accesat la 21 iunie 2013
  5. ^ Doliu în cultura românească, 29 septembrie 2006, Evenimentul zilei, accesat la 21 iunie 2013
  6. ^ Luceafărul diasporei Arhivat în , la Wayback Machine., anul 2010, numărul 6, Gheorghe Grigurcu, România Literară, accesat la 22 iunie 2013

Lectură suplimentară

  • Octavian Goga: amintiri și contribuții la istoricul revistei "Luceafărul : Partea I : Epoca Budapestiană, Octavian C.. Taslauanu, Editura "Bucovina" S.A. Torouțiu, 1939

Legături externe