În acest articol, vom explora în detaliu subiectul Mainaue zwischen Grafenrheinfeld und Kitzingen, un subiect care a captat atenția multor oameni din întreaga lume. Mainaue zwischen Grafenrheinfeld und Kitzingen a fost subiect de dezbatere și studiu de multă vreme, iar în acest articol vom analiza diferitele perspective și opinii care există în această problemă. De la origini și până la relevanța sa astăzi, Mainaue zwischen Grafenrheinfeld und Kitzingen a generat un interes semnificativ în diverse domenii, de la știință la cultura populară. Prin urmare, este esențial să înțelegem importanța Mainaue zwischen Grafenrheinfeld und Kitzingen și modul în care ne afectează viețile de astăzi.
Mainaue zwischen Grafenrheinfeld und Kitzingen | |
![]() | |
Poziția | ![]() ![]() |
---|---|
Coordonate | 49°52′15″N 10°11′19″E / 49.87084°N 10.18865°E |
Suprafață | 1.389,28 ha ![]() |
Înființare | ![]() |
Cod Natura 2000 | DE6127371 ![]() |
Modifică date / text ![]() |
Mainaue zwischen Grafenrheinfeld und Kitzingen este o arie protejată (arie specială de conservare — SAC[1], sit de importanță comunitară — SCI) din Germania întinsă pe o suprafață de 1.389,28 ha, integral pe uscat.
Centrul sitului Mainaue zwischen Grafenrheinfeld und Kitzingen este situat la coordonatele 49°53′07″N 10°10′57″E / 49.8853°N 10.1825°E.
Situl Mainaue zwischen Grafenrheinfeld und Kitzingen a fost declarat sit de importanță comunitară în noiembrie 2004 pentru a proteja 1 specie de plante și 4 specii de animale. Situl a fost protejat și ca arie specială de conservare în aprilie 2016[1].[2][3]
Situată în ecoregiunea continentală, aria protejată conține 14 habitate naturale: Vegetație psamofilă uscată cu pășuni deschise de Corynephorus și Agrostis, Lacuri eutrofice naturale cu vegetație de tip Magnopotamion sau Hydrocharition, Pajiști calcaroase din nisipuri xerice, Pajiști uscate seminaturale și facies de acoperire cu tufișuri pe substraturi calcaroase (Festuco-Brometalia) (* situri importante pentru orhidee), Pajiști uscate seminaturale și facies de acoperire cu tufișuri pe substraturi calcaroase (Festuco-Brometalia) (* situri importante pentru orhidee), Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argilos-nămoloase (Molinion caeruleae), Liziere de ierburi înalte hidrofile de câmpie și de nivel montan până la alpin, Fânețe de joasă altitudine (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis), Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion), Păduri de stejar sau de stejar și carpen sub-atlantice și medio-europene de Carpinion betuli, Păduri de stejar și carpen Galio-Carpinetum, Păduri pe pante, grohotișuri și ravene de Tilio-Acerion, Păduri aluvionare cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), Păduri mixte riverane de Quercus robur, Ulmus laevis și Ulmus minor, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, de-a lungul marilor râuri (Ulmenion minoris).[3]
La baza desemnării sitului se află mai multe specii protejate:[2]