În articolul de astăzi, vom explora în detaliu Mathaeus de Aquasparta și impactul acestuia asupra diferitelor aspecte ale vieții de zi cu zi. De la influența sa asupra culturii populare până la relevanța sa astăzi, Mathaeus de Aquasparta a fost subiect de dezbatere și discuții în diverse domenii. Vom analiza importanța sa istorică, socială și economică, precum și rolul său în formarea opiniilor și atitudinilor. Prin diferite perspective și abordări, vom căuta să înțelegem mai bine rolul pe care Mathaeus de Aquasparta îl joacă în societatea noastră și modul în care a evoluat de-a lungul timpului. Alăturați-vă nouă în această călătorie de descoperire și reflecție despre Mathaeus de Aquasparta.
Mathaeus de Aquasparta | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 1240[1][2][3] ![]() Acquasparta, Umbria, Italia ![]() |
Decedat | (62 de ani) ![]() Roma, Statele Papale ![]() |
Frați și surori | Bentivenga da Bentivengi ![]() |
Religie | Biserica Catolică[4] ![]() |
Ocupație | regular priest filozof teolog episcop catolic ![]() |
Limbi vorbite | limba latină[5] ![]() |
Activitate | |
Profesor pentru | Richard de Mediavilla ![]() |
Modifică date / text ![]() |
Mathaeus de Aquasparta (n. 1240, Acquasparta, Umbria, Italia – d. , Roma, Statele Papale) a fost un călugăr franciscan, ministru general al ordinului, cardinal al Bisericii Catolice și filosof scolastic. Autor de inspirație bonaventuriană, avînd la bază surse care trimit spre Augustin și spre Avicenna, Mathaeus a fost una dintre figurile importante ale dezbaterilor teologice și filosofice de la finalul secolului al XIII-lea, discutînd problema intenționalității subiectului, a posibilității cunoașterii de sine și a puterii umane de cunoaștere a singularului, alături de autori precum Henri de Gand, Duns Scotus, Pierre de Jean Olivi și, mai tîrziu, William Ockham.
Cu o contribuție esențială la dezvoltarea teoriei moderne a cunoașterii, Mathaeus de Aquasparta este primul autor medieval care impune, pe urmele filosofiei lui Anselm de Canterbury, Avicenna, Augustin și Aristotel, dar reinterpretați în manieră proprie, ideea că intelectul are acces la cunoașterea singularelor și la cunoașterea de sine. Opera sa, sursă importantă pentru Duns Scotus sau William Ockham, ne permite să surprindem geneza unei filosofii franciscane ale cărei consecințe sînt fundamentale pentru sfîrșitul Evului Mediu și modernitate. Lectura textelor selectate în această ediție este un bun punct de plecare pentru efortul de a regîndi locul real al lui Mathaeus în istoria filosofiei medievale.[6]