Melus din Bari

În zilele noastre, Melus din Bari a devenit foarte relevant în zona _var2. Importanța sa a depășit granițele și a captat atenția experților în domeniu, precum și a publicului larg. Melus din Bari a făcut obiectul a numeroase studii și investigații care încearcă să înțeleagă impactul său asupra _var3 și influența sa asupra _var4. În acest articol vom explora diferite aspecte legate de Melus din Bari, de la originea și evoluția sa, până la implicațiile sale în societatea actuală. În plus, vom analiza relevanța acestuia în contextul _var5 și proiecția sa viitoare.

Melus din Bari (Milus sau Meles, în limba italiană: Melo) (d. 1020 a fost un nobil longobard din orașul Bari, în provincia Apulia, ale cărui ambiții de a constitui un stat autonom față de dominația bizantină din sudul Italiei a condus în mod neașteptat la prezența normanzilor în Italia.

Împreună cu cumnatul său Dattus, Melus s-a răsculat în anul 1009 împotriva Catepanatul de Italia și la puțină vreme a reușit să ocupe chiar Bari. În anul 1010, răsculații au cucerit Ascoli și Troina, însă noul catapan bizantin, Vasile Mesardonites a revenit cu o puternică armată, drept pentru care Bari a fost recuperat de bizantini la 11 iunie 1011. Melus s-a refugiat sub protecția principelui Guaimar al III-lea de Salerno, iar Dattus la abația benedictină de la Montecassino, unde călugării, având sentimente anti-grecești și aflați sub influența papei Benedict al VIII-lea, i-au oferit un turn fortificat la Garigliano. Cu toate acestea, familia lui Melus a fost capturată de către bizantini și trimisă la Constantinopol.

În anul 1016, potrivit cronicarului normand Guglielmo de Apulia, Melus a fost la relicvele puse în legătură cu Sfântul Mihail de la Monte Gargano pentru a se întâlni cu câțiva pelerini normanzi. Cu acestă ocazie, el a solicitat normandului Rainulf Drengot și unei trupe de normanzi exilați de către ducele de Normandia să se alăture răscoalei antibizantine, dându-le asigurări asupra ușurinței cu care s-ar obține victoria și atrăgându-i cu primisiuni asupra abundenței prăzii. Până în 1017, aventurierii normanzi deja ajunseseră în sudul Italiei, unde s-au alăturat forțelor longobarde ale lui Melus la Capua. De acolo, au pornit imediat marșul în interiorul Apuliei, căutând să îi prindă pe bizantini nepregătiți. Obținând o victorie în luna mai pe malurile rîului Fortore asupra trpelor trimise de catapan-ul Leon Tornikios Kontoleon, răsculații au cucerit întreg teritoriul dintre Fortore și Trani până în luna septembrie și au prădat Apulia.

Cu toate acestea, în octombrie 1017 situația s-a modificat radical. Noul catapan, Vasile Boiannes, a adunat o puternică forță militară, alături de un contingent al celebrei gărzi a varegilor trimis de împăratul Vasile al II-lea. Vasile Boiannes s-a confruntat cu trupele normanzilor și longobarzilor la Cannae, în chiar locul celebrei bătălii din Antichitate dintre Hanibal și romani. Bătălia s-a soldat cu un dezastru atât pentru normanzi, care l-au pierdut în luptă pe conducătorul lor Gilbert, cât și pentru longobarzi, ai căror comandanți au scăpat doar cu fuga: Melus în "pământurile samnite" (potrivit cronicarului Amato) aflate în posesia papei, iar Dattus din nou la Montecassino.

Melus a continuat să străbată sudul și centrul Italiei și chiar în Germania, pentru a găsi noi ajutoare. El a ajuns la curtea împăratului Henric al II-lea din Bamberg. Deși primit cu onoruri și recunoscându-i-se titlul de duce de Apulia de către împărat, el s-a stins din viață doi ani mai târziu, chiar după ce papa Benedict a sosit la Bamberg pentru a-l convinge pe Henric să pornească o contraofensivă împotriva Bizanțului. El se află înmormântat în catedrala din Bamberg.

Surse

History of the Norman World Arhivat în , la Wayback Machine..