În lumea lui Neagu Cosma, există nenumărate aspecte de explorat și descoperit. De la origini până la impactul său asupra societății actuale, Neagu Cosma a fost subiect de controverse, dezbateri și admirație. În acest articol, ne vom scufunda în diferitele fațete ale Neagu Cosma, analizând evoluția acestuia în timp, implicațiile sale în viața de zi cu zi și relevanța sa într-un context global. Printr-o analiză exhaustivă și detaliată, vom căuta să facem lumină asupra celor mai relevante aspecte care fac din Neagu Cosma un subiect de interes pentru oamenii de toate vârstele și mediile.
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Neagu Cosma (n. 1925, comuna Padina, județul Buzău – d. 13 martie 2007) a fost un general român de Securitate. A fost comandant al Direcției a III-a de Contraspionaj a Securității.
A fost și comandant al Școlii de ofițeri de Securitate de la Băneasa. După trecerea sa în rezervă, a devenit președinte executiv al Automobil Clubul Român (ACR). În anul 1990 a fost reactivat în SRI de către directorul Virgil Măgureanu ca șef al Serviciului de Inspecții și consilier al directorului, dar la scurt timp a fost trecut în rezervă.
După Revoluția din decembrie 1989, s-a remarcat ca autor al mai multor volume de dezvăluiri din culisele Securității.
Distincții
Cărți publicate
- Fapte din umbră, I-IV (Editura Politică, București, 1975-1983) - împreună cu D. Marinescu și R. Georgescu;
- La Săcele liniște (Ed. Sport-Turism, București, 1982) - împreună cu Mihai Stan;
- Cine l-a ucis pe Abel? (Ed. Sport-Turism, București, 1984) - împreună cu Mihai Stan;
- Noaptea amăgirii (Ed. Cartea Românească, București, 1986);
- Cupola. Securitatea văzută din interior. Pagini de memorii (Ed. Globus, București, 1994);
- Dictatul de la Viena (30 august 1940) (Ed. Bravo-Press, București, 1996);
- Dominația comunistă. 1944-1989 (Ed. Bravo Press, București, 1996);
- Securitatea, poliția politică, dosare, informatori (1998);
- Culisele Palatului Regal (Ed. Globus, București, 1998).
Note
- ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 181.
- ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 120 din 6 mai 1961 pentru conferirea medaliei „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul X, nr. 30, 31 decembrie 1961, p. 419.
- ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500 din 10 august 1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 18, 9 decembrie 1964, p. 156.
- ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 138 din 20 aprilie 1971 privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul VII, nr. 171, Partea I, 31 decembrie 1971, p. .
Legături externe