În lumea de astăzi, Neisseria meningitidis a devenit un subiect de mare relevanță și interes. Fie datorită impactului asupra societății, importanței sale în istorie, influenței asupra culturii populare sau oricărui alt aspect care o scoate în evidență, Neisseria meningitidis este un subiect care merită explorat în profunzime. În acest articol, ne vom scufunda în lumea fascinantă a lui Neisseria meningitidis, analizându-i diferitele aspecte și descoperindu-i sensul în contextul actual. De la origine până la relevanța sa astăzi, Neisseria meningitidis este un subiect care nu încetează să intrigă deopotrivă experții și fanii. Alăturați-vă nouă în această călătorie de descoperire și învățare despre Neisseria meningitidis.
Neisseria meningitidis | |
---|---|
![]() | |
Imagine realizată prin microscopie electronică de scanare a uni singure celule de N. meningitidis; se observă și pilii adezivi (scala reprezintă 1 µm) | |
Clasificare științifică | |
Domeniu: | Bacteria |
Încrengătură: | Proteobacteria |
Clasă: | Betaproteobacteria |
Ordin: | Neisseriales |
Familie: | Neisseriaceae |
Gen: | Neisseria |
Specie: | N. meningitidis |
Nume binomial | |
Neisseria meningitidis Albrecht & Ghon 1901 | |
Modifică text ![]() |
Neisseria meningitidis, denumit adesea și meningococ, este o specie de bacterie Gram-negativă din genul Neisseria, fiind un agent etiologic al meningitei. Au fost raportate și cazuri de transmitere prin sex oral, producând uretrite în cazul bărbaților.[1]
Pentru meningococ este specifică așezarea în pereche, sub formă de diplococ. Este o bacterie Gram-negativă, cu o membrană externă și internă și un strat subțire de peptidoglican între cele două membrane. Mărimea sa este de 0,6–1,0 micrometri. Este o bacterie care dă pozitiv testul pentru citocrom c-oxidază.[2]
N. meningitidis se regăsește și în flora non-patogenă a omului, la nivelul nazofaringelui, la aproximativ 5–15% dintre adulți.[3] Bacteria colonizează și infectează doar omul, și nu a fost izolată de la niciun alt animal. Se crede că acest fapt derivă din inabilitatea bacteriei de a procura fier din alte surse în afara transferinei și lactoferinei umane.[4]