Nicolae Gheorghe

În articolul prezentat mai jos, subiectul Nicolae Gheorghe va fi abordat din diferite perspective și abordări. Vor fi analizate originile, evoluția sa în timp și importanța ei astăzi. În plus, vor fi aprofundate implicațiile sale în diverse domenii, de la cel social la cel științific, inclusiv aspectele culturale și economice. Vom căuta să oferim o viziune cuprinzătoare și globală a Nicolae Gheorghe, astfel încât cititorul să poată înțelege relevanța și influența sa în lumea de astăzi. Printr-o abordare multidisciplinară, ne propunem să pătrundem în diferitele aspecte care definesc Nicolae Gheorghe, oferind informații detaliate și actualizate pe acest subiect larg și divers.

Nicolae Gheorghe
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Roșiorii de Vede, Teleorman, România Modificați la Wikidata
Decedat (66 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieactivist pentru drepturile omului Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba romani Modificați la Wikidata
Activitate
PremiiPremiul Bruno Kreisky pentru drepturile omului​  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Nicolae Gheorghe (n. 12 noiembrie 1946, Roșiorii de Vede, jud. Teleorman – d. 8 august 2013) a fost un sociolog și activist român de etnie rromă. [2]

Biografie

Nicolae Gheorghe s-a născut într-o familie de rromi.[3] Tatăl său era zlătar, iar mama sa se trăgea din vătrași și lăutari. Avea nouă ani când părinții s-au mutat la București.[4]

A studiat, între anii 1968-1972, filosofia și sociologia la Universitatea din București.[5] În timpul facultății a devenit președintele Asociației studenților comuniști. A absolvit facultatea ca șef de promoție, obținând media 10,50, cele 50 de sutimi erau un punctaj onorific pentru prestația în asociația studenților comuniști.

Activitate profesională și civică

După absolvirea facultății, a lucrat la Centrul de Cercetări Sociologice (inițial la Universitatea București, apoi la Academia Română).[6] Din ce în ce mai mult, începe să combine interesul personal cu activitățile profesionale, elaborând studii sociologice despre rromi care l-au condus în diferite regiuni și cunoscând diferite neamuri de rromi. Relaționarea cu aceste grupuri l-a făcut să înceapă să învețe limba romani, exercițiu desăvârșit prin apropierea de Ion Cioabă (mai târziu auto-proclamat „rege” al rromilor) și familia acestuia.

Începând cu mijlocul anilor '70, Partidul Comunist Român a inițiat dezbateri interne cu privire la integrarea grupurilor marginalizate cum erau rromii. Începând cu anul 1974, Nicolae a investigat situația romilor din România și a dezvoltat conceptul de integrare socială a acestora. Contactele sale cu lumea academică occidentală au făcut ca ușor-ușor să nu mai fie agreat de către sistem, fiind acuzat de manipulare și exagerare a problematicii „rrome”. A fost chestionat de către Securitate, proiectul de cercetare oprit, trebuind să se întoarcă la cercetarea „dezvoltării rurale”. În 1981, trimite o scrisoare informativă cu privire la situația romilor din România la Europa Liberă, urmată de o alta, trimisă de prof. dr. Vasile Burtea, sociolog român de etnie rromă. Pseudonimele sub care au fost trimise cele două scrisori sunt Cosmina Cosmin și Alexandru Danciu.[7][8]

În 1990, urmare a Pogromului asupra cartierelor de rromi din București din 14-15 iunie, convinge Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa să includă în Declarația sa problematica rromă în termeni de securitate, fapt care îl repune pe “lista neagră” a statului român.[9]În 1993 a înființat, alături de alți oameni, „Asociația Romani CRISS”.[10] A fost unul dintre inițiatorii principali ai mișcării care a susținut folosirea termenului de rom (1995), în loc de țigan, iar în anul 2010 a organizat protestul unei părți a romilor împotriva includerii în Dicționarul Limbii Române, întocmit de către un colectiv al Academiei Române, a noțiunii de țigan în loc de aceea de rom.[11] Nicolae Gheorghe a participat la reuniunile OSCE pentru drepturile omului, întâi ca reprezentant de ONG, apoi, între anii 1999 - 2006, ca senior adviser pe problemele romilor pentru Oficiul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului.[12]În anul 2003 elaborează „Planul de acțiune pentru îmbunătațirea situației romilor în spațiul OSCE”, plan ce va fi adopat de către Consiliul Ministerial OSCE la conferința de la Maastricht. Din anul 2007, când revine în România, va susține toate demersurile sale ulterioare, la nivel internațional sau național, de activism în slujba drepturilor romilor.[11]

Diagnostigat cu cancer, va deceda în anul 2013. Pentru implicarea sa în activismul civic rom din țara noastră, Consiliul General al Municipiului București a aprobat proiectul de hotărâre privind atribuirea denumirii de “Piața Nicolae Gheorghe” spațiului public aflat la intersecția străzilor Sfinții Apostoli și dr. Raul Orleanu din Sectorul 4, București. [13]

„„Sunt pierdut, sunt deprimat, sunt complet nul, pentru că sunt în golul dintre identități… Când sunt român, când sunt țigan, când sunt rom, când sunt european, când sunt cosmopolit, când sunt x, când sunt y și, uneori, simt că sunt între… într-un limbo, rămân în vid, rămân cu mine însumi… și atunci nu mai am niciun reper de identitate””
—Nicolae Gheorghe, https://nicolaegheorghe.ro/

Premii

  • 𝟏𝟗𝟗𝟐: Primește premiul pentru drepturile omului al statului francez.
  • 𝟏𝟗𝟗𝟑: Primește premiul Bruno Kreisky la Viena pentru servicii aduse drepturilor omului în Europa.
  • 𝟏𝟗𝟗𝟕: Primește pentru Romani CRISS premiul Uniunii Europene și Statelor Unite pentru Drepturile Omului și Democrație.[11]

Referințe

  1. ^ Nicolae Gheorghe (în limbă necunoscută) 
  2. ^ „Nicolae Gheorghe – Nicolae Gheorghe”. Accesat în . 
  3. ^ Romilor, Partida (). „A murit Nicolae Gheorghe | Asociatia Partida Romilor Pro-Europa”. Accesat în . 
  4. ^ Nicolae Gheorghe - RomBase
  5. ^ „The Romani Elders”. www.theromanielders.org. Accesat în . 
  6. ^ Sandu, Oana (). „Bă, de ce ești tu țigan?”. DoR. Accesat în . 
  7. ^ Nicolae Gheorghe - O viață dedicată romilor. vol. coord. de Nicoleta Bițu. București: Centrul Național de Cultură a Romilor. . 
  8. ^ Despre țigani, cu dragoste și abjecție, 8 august 2016, Vasile Ionescu, Adevărul, accesat la 9 august 2016
  9. ^ „A murit Nicolae Gheorghe, reformatorul Mișcării internaționale a rromilor”. adevarul.ro. . Accesat în . 
  10. ^ eleven11 (). „Remembering Nicolae Gheorghe” (în engleză). CSCE. Accesat în . 
  11. ^ a b c „Nicolae Gheorghe - iKultura.ro” (în engleză). . Accesat în . 
  12. ^ eleven11 (). „Remembering Nicolae Gheorghe” (în engleză). CSCE. Accesat în . 
  13. ^ Roman, Mihai (). „Un spațiu public din București va purta numele activistului rom Nicolae Gheorghe, urmărit de Securitatea comunistă pentru că a denunțat rasismul regimului Ceaușescu”. G4Media.ro. Accesat în . 

Lectură suplimentară

  • Ionescu, Vasile (). Pakiv & Solah: testamentul demnității și libertății rromilor: o introducere în gândirea lui Nicolae Gheorghe. București: Editura Centrului Național de Cultură a Romilor. 

Legături externe