Nicolae Vieru

Nicolae Vieru este un subiect care a captat interesul multor oameni de-a lungul timpului. Relevanța sa se manifestă în diferite aspecte ale vieții de zi cu zi, de la cultura populară la politică și economie. Pe măsură ce îi explorăm implicațiile, descoperim un univers de posibilități care ne trezesc curiozitatea și ne invită să reflectăm asupra naturii umane. În acest articol, vom aprofunda în profunzimile lui Nicolae Vieru, explorând originile, impactul și evoluția sa de-a lungul istoriei. Printr-o analiză detaliată, vom căuta să înțelegem mai bine acest fenomen și influența lui asupra lumii moderne.

Nicolae Vieru
Date personale
Născut1947 Modificați la Wikidata
Bezeni, raionul Florești, RSS Moldovenească, URSS Modificați la Wikidata
Decedat (48 de ani) Modificați la Wikidata
Chișinău, Republica Moldova Modificați la Wikidata
Cetățenie Republica Moldova Modificați la Wikidata
Ocupațieprozator​
publicist
eseist
jurnalist Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea de Stat din Moldova
Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova​  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Nicolae Vieru (n. 4 noiembrie[1] sau 4 decembrie[2] 1947, Bezeni, Florești – d. 3 martie 1995, Chișinău) a fost un prozator, ziarist, eseist și publicist din Republica Moldova.

Studii

A început studiile la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova în 1965, dar nu le-a terminat. A urmat Cursurile literare superioare la Institutul „Maxim Gorki” din Moscova⁠(d) între 1977 și 1979.[2][1]

Activitate

A fost redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei” (1968-1971) și revista „Nistru” (1989-1992), editura „Literatura artistică” (1979-1981), studioul „Moldova-film” și Departamentul de Stat pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți (1994). A fost director al editurii „Hyperion” în 1995.[2]

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1977.[2]

Opera

A publicat pentru prima dată poezie la „Tinerimea Moldovei”, în 1965,[3] iar debutul editorial îl are în 1974, cu culegerea de nuvele Vânt și lumină.[2] A publicat volumele de nuvele Maria (1977), Întoarcerea cailor (1982), Noli me tangere (1991), Târziu și rece (2003), romanele Inele de iarbă (1981), Râul și frunza (1982), Omul din oglindă (1984, 2004), Studioul „Ileana-film” (1988) și altele.[3][4] Sub îngrijirea sa, la editura „Basarabia” sunt tipărite, în 1993, operele Arta refugii și Din calidor de Paul Goma.[4]

Premii și distincții

În 1982, a primit, la Moscova, Premiul „Boris Polevoi” pentru romanul Râul și frunza.[4]

Referințe critice

„Mai toate nuvelele lui Nicolae Vieru sunt dominate de o cuceritoare atmosferă poetică, dar reținem numaidecât și priceperea nuvelistului de a surprinde și de a zugrăvi cu siguranță anumite trăsături ale eroilor, trăsături care îi exprimă mai bine decât ar face-o careva descrieri lungi și obositoare.”
—Vladimir Beșleagă[4]

Note

  1. ^ a b Dicționarul scriitorilor români din Basarabia 2007, p. 480.
  2. ^ a b c d e Scriitorii Moldovei în lectura copiilor și adolescenților 2004, p. 425.
  3. ^ a b Dicționarul scriitorilor români din Basarabia 2007, p. 481.
  4. ^ a b c d Scriitorii Moldovei în lectura copiilor și adolescenților 2004, p. 426.

Bibliografie

  • Scriitorii Moldovei în lectura copiilor și adolescenților. Dicționar biobibliografic. Chișinău: Editura „Prut Internațional”. . p. 425-426. 
  • Dicționarul scriitorilor români din Basarabia, 1812-2006. Chișinău: Editura „Prut Internațional”. . p. 480-481.