În lumea de astăzi, Palatalizare este un subiect care a căpătat o mare relevanță și a devenit un obiect de interes pentru un spectru larg al societății. De la apariția sa, Palatalizare a stârnit dezbateri, reflecție și curiozitate în diferite domenii, generând opinii contradictorii și poziții diverse. De-a lungul timpului, Palatalizare a evoluat și a căpătat diferite nuanțe, devenind un fenomen care pătrunde în diferite aspecte ale vieții de zi cu zi. Prin urmare, este pertinent să abordăm în detaliu și exhaustiv diferitele aspecte din jurul Palatalizare, explorând originile sale, implicațiile și impactul său asupra mediului în care își desfășoară activitatea. În acest sens, acest articol urmărește să pătrundă în universul captivant al lui Palatalizare, analizând multiplele sale aspecte și oferind o viziune panoramică care contribuie la îmbogățirea cunoștințelor pe această temă incitantă.
Palatalizarea, cunoscută și sub denumirea alternativă de muiere, este un termen folosit atât în lingvistica sincronică cât și în cea diacronică, care denotă schimbarea pronunțării unei consoane prin apăsarea limbii de palatul dur al gurii. Palatalizarea, ca procedeu fonetic, este o articulare secundară (ca și labializarea sau velarizarea).
În alfabetul IPA palatalizarea se notează cu semnul : , , , , , etc. Când nu există posibilitatea aceasta, se folosesc consonantele cu o liniuță pentru a denota palatalizare: k→k', p→p', g→g', b→b' etc.
Palatalizarea este un fenomen întâlnit în multe limbi, printre ele numărându-se limba italiană, norvegiana, rusa, etc. Și în limba română poate fi întâlnită, mai ales în regionalisme, când consoanele b, p, m, f și v sunt palatalizate sub influența vocalei i care le urmează. Un exemplu este regionalismul bade→.
Exemplu din limba rusă: a se compara цеп („îmblăciu”) cu цепь („lanț”).