Pamfil Șeicaru

În acest articol, vom explora lumea fascinantă a lui Pamfil Șeicaru și impactul său asupra societății de astăzi. De la origini și până la relevanța sa astăzi, Pamfil Șeicaru a fost subiect de studiu și interes de către cadre universitare, cercetători și entuziaști din diferite discipline. Acest articol își propune să analizeze influența Pamfil Șeicaru asupra diferitelor aspecte ale vieții noastre de zi cu zi, precum și rolul său în modelarea culturii, valorilor și credințelor noastre. Printr-o abordare interdisciplinară, vom explora numeroasele fațete ale Pamfil Șeicaru, aruncând lumină asupra importanței și semnificației sale în contextul contemporan.

Pamfil Șeicaru
Date personale
Născut[2] Modificați la Wikidata
Buzău, România Modificați la Wikidata
Decedat (86 de ani)[3] Modificați la Wikidata
Dachau, Bavaria, Germania[1] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatMănăstirea Sfânta Ana​ Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
politician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[2] Modificați la Wikidata
Activitate
OrganizațieEl Alcázar​[1]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Pamfil Șeicaru (n. , Buzău, România – d. , Dachau, Bavaria, Germania) a fost un ziarist român, director al ziarului „Curentul”, cotidian românesc combativ în perioada dintre cele două războaie mondiale. Este considerat a fi cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale.[4]

Biografie

Pamfil Șeicaru s-a născut la Buzău, satul Tăbărăști, comuna Gălbinași[5].[6] A absolvit la Bârlad Liceul „Codreanu” și la București a făcut studii juridice obținând licența în drept. A luat parte ca ofițer la operațiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu Ordin de zi pe Armată. A fost deputat în parlamentul României în 1928, 1931 și în 1933. Ziarist de mare talent, a fost director al ziarului "Bucovina" (Cernăuți) și a participat la editarea revistei "Gândirea".

În 1928 înființează ziarul Curentul[7] cu orientare de dreapta și, uneori, de extremă dreaptă,[7] pe care l-a condus până la plecarea sa din țară în 1944.

În 1939 a fost singurul ziarist român care a afirmat că așa-zisele garanții militare oferite de Marea Britanie și Franța pentru integritatea frontierelor României nu valorau nimic. În fața pericolului nazist, Pamfil Șeicaru afirma,

Într-un articol publicat la 15 aprilie 1939, a intuit inevitabila sacrificare de către marile puteri a țărilor mici și mijlocii din Europa acelui timp. În anii războiului, au rămas celebre polemicile lui cu comentatorul politic britanic Wickham Steed de la postul de radio Londra. A participat la rebeliunea legionară, declarând ulterior că uciderea evreilor de la abator a fost realizată de către agenți străini, nu de legionari.

În august 1944 a părăsit țara cu ideea de a publica un ziar ce ar fi trebuit să susțină cauza României după încetarea războiului. A petrecut 30 de ani în Spania, unde, la Madrid, a publicat o ediție trimestrială a ziarului Curentul și, pentru câtva timp, publicația Liberty and Justice. Ultimii ani i-a petrecut în Germania, stabilindu-se la Dachau (Bavaria). La moartea sa, în octombrie 1980, Primul Ministru al Bavariei, Franz Josef Strauß, l-a omagiat într-un mesaj, descriindu-l drept,

În 1945 a fost condamnat la moarte în contumacie de comuniști. În 1966, Ceaușescu l-a grațiat în urma unei ample acțiuni a Securității, după care a fost ajutat financiar să publice articole și cărți favorabile politicii de independență față de Moscova a României și a orientării lui Nicolae Ceaușescu.

În august 1977 a făcut o vizită secretă în România, organizată de Securitate.[4]

Autocaracterizare

Pamfil Șeicaru despre sine însuși:[8]

Din publicațiile apărute în străinătate

  • Pax Americana o Pax Sovietica, 1947
  • Dotla. Să rămână doar cenușa, 1948[9]
  • Istoria partidelor politice în România, 1959
  • La Roumanie dans la Grande Guerre, 1968
  • Karl Marx - Însemnări despre România, 1968
  • Die Donau - Fluss der Fünf Meere. Ein Europäisches Problem im Lichte der rumänisch-sowietischen Kontroversen, 1975 ("Dunărea - fluviu a cinci mări. O problemă europeană în lumina controverselor româno-sovietice")
  • Adevăruri care trebuie amintite, 1980

Note

  1. ^ a b https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/exclusiv-venit-tara-in-secret-pamfil-seicaru-solicita-o-audienta-lui-ceausescu  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ a b Ceaușescu îl aduce pe Pamfil Șeicaru la București!, 24 iunie 2012, Ion Cristoiu, "Adevărul", accesat la 24 iulie 2012
  5. ^ Frîncu, Viorel (). Univers spiritual buzoian, vol. 1. Buzău: Aldin. p. 70. 
  6. ^ Nicola, Traian (). Valori spirituale tutovene. Biobliografii. Sfera. p. 304. 
  7. ^ a b „Presa interbelică românească”. gandul.info. . Accesat în . 
  8. ^ „Destinul unui condamnat la moarte - PAMFIL ȘEICARU”. Revista Magazin. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ Istoria ca telenovela - Flori si poezii, aruncate de la ferestre, 10 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național, accesat la 24 iulie 2012

Bibliografie

  • „Pamfil Șeicaru. Un condei de geniu, strivit între două date 23 august 1944 – 23 august 1976", Florian Bichir, Editura Militară, 2014 (ISBN: 978-973-32-0970-6)
  • „Destinul unui condamnat la moarte – Pamfil Șeicaru”, Victor Frunză, București, 2001
  • „Șantajul și etajul. Pamfil Șeicaru, între legendă și adevăr”, George Stanca, editura Adevărul, 2012

Legături externe