Proiect pentru Monumentul Unirea Principatelor

Proiect pentru Monumentul Unirea Principatelor
Descriere generală
Artist	Dimitrie Paciurea
Datare	1909
Materiale	ghips, bronz, piatră
Dimensiuni	129 cm
Amplasare	Muzeul Municipiului București  , București
Colecție	Muzeul Municipiului București
Curent artistic	simbolism
Modifică date / text

Proiectul pentru Monumentul Unirea Principatelor cunoscut și ca Monumentul Unirii Principatelor, este o sculptură în gips realizată de artistul român Dimitrie Paciurea în anul 1909, în vederea participării sale la un concurs pentru ocuparea postului rămas vacant la catedra de sculptură și modelaj a Școlii de belle-arte din București, ca urmare a pensionării lui Wladimir Hegel.^[1]

Comisia de examinare a concursului a fost formată din Ștefan Sihleanu, aflat în funcția de inspector general al artelor, Emanoil Bardasare, Wladimir Hegel și Alexandru Tzigara-Samurcaș, care era în acei ani profesor de istoria artelor. Candidații pentru postul vacantat erau Dimitrie Paciurea, Oscar Spaethe, Ion Iordănescu, Aristide Iliescu, Frederic Storck și Dimitrie Mirea. Candidaților li s-au cerut să execute fiecare câte o machetă pentru realizarea unui monument al Unirii Principatelor, deoarece era iminentă aniversarea a 50 de ani de la actul Unirii.^[1]

Dimitrie Paciurea a realizat acest proiect de monument care a întrunit elogiile contemporanilor săi, el fiind recunoscut drept cel mai reușit dintre toate. După cum se poate observa dintr-o schiță în creion care se află astăzi la Muzeul Național de Artă al României, Paciurea gândise inițial grupul principal al monumentului format din zimbrul Moldovei, care purta pe spate două fete, Moldova și Muntenia, împungând cu coarnele personajul ce simboliza stafia discordiei. Hora țărănească se afla doar la baza soclului de monument, în față.^[1]

Ca urmare a analizării lucrărilor concurenților, comisia nu a nominalizat niciun proiect ca fiind câștigător, spunând că niciuna „... nu corespunde îndeajuns cerințelor subiectului fixat de ea și ca atare nu recomandă niciun candidat pentru catedra de sculptură”. Ca urmare, colecționarul Anastase Simu a cumpărat pe loc proiectul de monument și l-a expus în Muzeul Simu. În anul 1932 a realizat după el o copie. În partea de sus erau zimbrul și vulturul, turnați în bronz, și partea de jos era realizată din piatră artificială.^[1]

În anul 1962, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România a turnat o copie din bronz a grupului principal al monumentului, la Combinatul Fondului Plastic. Copia a fost realizată după originalul din gips care se afla într-o stare precară, fiind deteriorat. În anul 1964 s-a mai făcut o copie în ceară pierdută după copia realizată de Anastase Simu. Turnarea acestei copii a fost supervizată de sculptorul Gheorghe Vartic, ce se afla în acel an în funcția de restaurator la Muzeul de Artă al Republicii.^[1]

Proiectul de Monument al Unirii Principatelor, în gips, a fost expus la Salonul Oficial de Pictură și Sculptură, București, din anul 1909 și la Retrospectiva din anul 1932.^[1]

Această lucrare de artă monumentală, a dovedit pentru a doua oară după realizarea grupului statuar inspirat din Legenda Jepilor a lui Carmen Sylva din Parcul Carol I din București, că Paciurea era un sculptor înzestrat și avea certe calități pentru a-și exprima ideile-teme cu multă vigoare și forță, folosind alegorii condensate ca simbol. Au existat în acea vreme și critici care au comentat negativ lucrarea, spunând că simbolistica Unirii nu ar fi relevată în mod clar, deoarece cele două animale preluate din heraldica principatelor, par că se luptă între ele. De fapt, acelor cronicari le-a scăpat faptul că ideea Unirii nu poate fi reprezentată printr-un singur simbol, ci din mai multe care aveau importanțe diferite, ierarhia lor trebuind a fi parcursă vizual pentru înțelegerea întregului. Ceea ce ar fi trebuit să frapeze, privind lucrarea, era inadvertența dintre grupul de sus, conceput ca o lucrare de interior, și soclul grandios.^[2]

Monumentul se distinge printr-o armonioasă îmbinare dintre execuția plină de simplitate și sobrietate, caracterizată și de o maximă condensare și o perfectă economie a realizării, și grupul principal format din bour, vultur și personificarea discordiei, completat inspirat cu hora țărănească care se desfășoară la baza piedestalului. Prin exprimarea monumentală, prin echilibrul și maiestatea olimpiană a mișcării personajelor figurate și frumoasa desfășurare a formelor plastice, lucrarea Unirea amintește de statuara clasicismului grecesc.^[2]

• ro Petre Oprea: Incursiuni în sculptura românească, Editura Litera, București, 1974
• ro fr en Petre Oprea și Paula Constantinescu: Catalogul Dimitrie Paciurea, publicat de Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, cu ocazia Expoziției organizate cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea sculptorului, București, 1973. Organizatorii expoziției au fost Petre Oprea și Paula Constantinescu, macheta grafică - Gheorghe Matei, fotograf - Irina Ghidali. Tipărită la Întreprinderea Poligrafică „Arta Grafică” București. Traducători - limba franceză, Colette Ghimpețeanu, limba engleză, Ilie Marcu
• ro fr Ion Frunzetti: Studiu monografic - Paciurea (cu un catalog și un tabel cronologic de Petre Oprea, redactor Marin Mihalache, macheta Boitor Mihail, fotografii Nicolae Săndulescu, Secția Foto a C.P.C.S. și colecția autorului), Editura Meridiane, Tipărită la Întreprinderea Poligrafică „Arta Grafică”, București, 1971
• ro fr Ion Frunzetti: Paciurea, redactor Dan Eugen Pineta, Editura Meridiane, Tipărită la Întreprinderea Poligrafică „Arta Grafică”, București, 1989, ISBN 973-33-0021-7
• ro ru de en fr Carmen Răchițeanu: D. Paciurea, Editura Română de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956
• ro Vlasiu, Ioana (coord.), Dicționarul sculptorilor din România Arhivat în 23 septembrie 2015, la Wayback Machine., Lit. H-Z, Vol. II, Editura Academiei Române, București, 2012, pp. 188-195.
• George Oprescu: Fritz Storck, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955
• Mircea Deac: „Himera” - viața și opera sculptorului D. Paciurea, Editura Albatros, București, 1970

• N. Pora: Sculptorul Paciurea, în Minerva din 3 martie 1909
• N. Pora: Doi artiști: Pictorul D. Serafim și sculptorul D. Paciurea, în Minerva literară din 16 octombrie 1911
• N. Pora: În atelierul sculptorului Paciurea, în România nouă ilustrată din mai 1928
• N. Pora: Arta noastră statuară și moartea lui D. Paciurea, în Rampa din 20 iulie 1932
• V. Ravici: Concursul pentru catedra de sculptură, în Arta română din aprilie-mai 1909
• Jeanjaquet: Exposition des maquettes, în La Roumanie din 16/29 mai 1909
• Jeanjaquet: Salon Officiel, în La Roumanie din 24/7 iulie 1909
• Spiridon Antonescu: Concursul pentru catedrele de desen și sculptură, în Viața românească din iunie 1909
• Calendarul Minervei 1911, pag. 267
• Adrian Maniu: Muzeul Simu, în Noua revistă română din 23 decembrie 1912
• Adrian Maniu: Un sculptor singuratic. De vorbă cu d-l D. Paciurea, în Rampa din 12 februarie 1927
• V. B.: Expoziția retrospectivă Paciurea, în Universul din 17 noiembrie 1932