În acest articol, vom explora Ricșă în profunzime și modul în care a avut impact asupra diferitelor aspecte ale vieții noastre. De la apariția sa până la evoluția sa actuală, Ricșă a fost subiect de studiu și dezbatere în diverse domenii și discipline. De-a lungul anilor, Ricșă a generat un mare interes și curiozitate în societate și a fost o sursă de inspirație pentru numeroase cercetări și proiecte. În acest sens, este fascinant să analizăm modul în care Ricșă a influențat modul în care percepem lumea din jurul nostru, precum și relațiile noastre interpersonale și viața de zi cu zi. În acest fel, sperăm să oferim o imagine completă și detaliată asupra impactului Ricșă asupra vieții noastre de zi cu zi.
O ricșă este un mijloc de transport pentru una sau două persoane, constând dintr-o trăsurică cu două roți trasă de o persoană. Ricșele au fost des folosite în trecut, mai ales de către clasele superioare, dar acum sunt interzise în multe țări, din cauza pericolului de accidente. În unele zone turistice sunt folosite pentru transportul turiștilor.
Cuvântul vine de la jinrikisha (人力車, 人 jin = om, 力 riki = putere, forță, 車 sha = vehicul), astfel însemnând „vehicul propulsat de puterea umană”.
În Japonia au apărut cam prin 1868, odată cu Restaurația Meiji, înlocuind palanchinele. Este neclar cine a inventat ricșa, unele surse numindu-l pe un fierar american, Albert Tolman, ca fiind primul care a construit o ricșă în 1848,[1] sau un misionar american în Japonia, Jonathan Scobie (sau W. Goble) prin 1869, dar în pictura din 1707 „Les deux carrosses” de Claude Gillot se văd clar două ricșe, numite „vinaigrettes”, la Paris, Franța, deci existau deja la vremea aceea.
Conform altor surse, invenția ar fi din 1869 și ar aparține unui japonez, Yōsuke Izumi. [2]
În 1872, la Tokio existau ca. 40.000 de ricșe.