Semn diacritic

În zilele noastre, Semn diacritic este un subiect larg discutat și dezbătut în societate. Relevanța sa a devenit din ce în ce mai evidentă odată cu trecerea anilor, iar impactul său a fost resimțit într-o varietate de domenii, de la politică la tehnologie, cultură și economie. Semn diacritic a captat atenția experților și a populației generale, generând un interes din ce în ce mai mare pentru înțelegerea implicațiilor sale și căutarea de soluții la provocările pe care le prezintă. În acest articol, vom explora Semn diacritic în profunzime, analizând impactul, implicațiile și posibilele căi de abordare a acestei probleme în mod eficient.

Despre utilizarea diacriticelor la Wikipedia vezi Wikipedia:Diacritice.

Un semn diacritic este un semn grafic adăugat la o literă pentru a indica o diferență în pronunție sau pentru a deosebi sensurile a două cuvinte altfel scrise identic. Semnele diacritice se plasează de obicei deasupra sau dedesubtul unei litere, dar sunt posibile și alte poziții. Termenul derivă din limba greacă, unde διακριτικός (diakritikos) înseamnă „care distinge”.[1][2]

Nu toate simbolurile care însoțesc literele sunt semne diacritice. De exemplu, în multe limbi, punctul din literele minuscule i și j face parte din corpul literei. Uneori un simbol atașat unei litere se poate considera semn diacritic într-o limbă și parte a literei în alta.

În limba română

Limba română folosește cinci litere cu semne diacritice: ă, â, î, ș, ț. Aspectul și denumirea acestor semne sunt arătate în tabelul de mai jos.

Ă ă căciulă (breve); când semnul este pus deasupra unei litere ce reprezintă o vocală pentru a indica o pronunție scurtă (de exemplu o semivocală) atunci se numește semnul scurt.
 â Î î circumflex; în alte limbi valoarea fonetică a acestui semn diacritic este diferită.
Ș ș Ț ț virguliță[3] sau virgulă, plasată sub literele corespunzătoare s, S, t, T. Variantele cu sedilă sunt foarte răspândite mai ales în redactarea computerizată, dar incorecte (vezi articolele Ș, Ț).

Exemple în alte limbi

Tabelul de mai jos dă o serie de exemple de semne diacritice folosite în alte limbi.

Ç ç Ş ş sedilă; folosită de exemplu în limbile franceză, albaneză, portugheză și turcă. Aspectul ei este diferit de cel al virguliței folosite în literele românești Ș și Ț.
Ñ ñ Ã ã tildă; folosită de exemplu în limbile spaniolă și portugheză sau în Alfabetul Fonetic Internațional.
Č č Š š háček; folosit de exemplu în limbile cehă, slovacă, sârbă, croată etc.
Ä ä Ö ö Ü ü tremă sau umlaut; se folosește de exemplu în limbile finlandeză, suedeză, germană, franceză și turcă.
È è Ò ò accent grav; folosit de exemplu în limbile franceză și italiană.
É é Á á accent ascuțit; folosit de exemplu în limbile franceză și maghiară. În limba română se folosește uneori la cuvintele-titlu din dicționare sau pentru a marca accentul în cuvintele care altfel s-ar confunda, de exemplu: (doi) copíi este diferit de (două) cópii.

Referințe

  1. ^ Editura Enciclopedică, ed. (). Dicționar Enciclopedic vol. II D—G. București. pp. p. 85. ISBN 973-45-0144-5. DIACRITIC (< fr. {i}; {s} gr. diakritikos „care distinge") adj. Semn ~ = semn grafic care însoțește o literă a alfabetului și marchează o anumită valoare fonetică. 
  2. ^ Diacriticele și dicționarul, 15 iulie 2016, Dan Caragea, Adevărul, accesat la 27 iulie 2016
  3. ^ Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția 2005, p. XXVI

Bibliografie

Legături externe