Sugestie este un subiect care a captat atenția multor oameni în ultimii ani. Cu un impact semnificativ asupra diverselor aspecte ale vieții de zi cu zi, acest subiect a generat interes și dezbatere în societate. De-a lungul istoriei, Sugestie a evoluat și a influențat cultura, știința, politica și economia, printre alte domenii. În acest articol, vom explora importanța și impactul Sugestie și vom discuta implicațiile sale în lumea de astăzi. De la origini și până la relevanța sa astăzi, Sugestie este un subiect care merită să fie examinat în profunzime pentru a înțelege adevăratul său sens în viața noastră.
Sugestia este procesul psihologic prin care o persoană influențează gândurile, sentimentele sau comportamentul unei alte persoane. Autorii de lucrări de psihologie din secolul al XIX-lea precum William James au folosit cuvinte ca „sugerează” și „sugestie”, în contextul unei anumite idei care s-a spus că ar sugera o altă idee care a fost adusă în minte. Studiile științifice anterioare ale hipnozei realizate de Clark Leonard Hull și de alții au extins înțelesul acestor cuvinte într-un sens tehnic, mai special (Hull, 1933). Teoria neuropsihologică originală a sugestiei hipnotice s-a bazat pe răspunsul ideomotor cercetat de William B. Carpenter și James Braid.
Émile Coué (1857, Troyes, Franța-1926, Nancy)[1], farmacist și psiholog francez a fost un important pionier în dezvoltarea înțelegerii științifice a aplicării sugestiei în scop terapeutic;[2] și, potrivit lui Cheek și LeCron, cele mai multe dintre cunoștințele noastre actuale cu privire la sugestie „provin de la Coué” (1968, p.60). Având intenția de „saturare a micromediului cognitiv al minții”, metoda terapeutică a lui Coué s-a bazat pe patru principii necontroversate:
Studiul științific modern al hipnozei, care urmează modelul din lucrările lui Hull, separă doi factori esențiali: „transă” și sugestie.[4] Starea de spirit indusă de „transă” se spune că are loc prin intermediul procesului de inducție hipnotică—în esență, prin instruirea și sugerarea subiectului că va intra într-o stare hipnotică. Odată ce un subiect este hipnotizat, hipnotizatorul oferă sugestii care pot produce efectele dorite. Printre sugestiile frecvent utilizate se află sugestii că brațul cuiva devine mai ușor și plutește în aer sau ca o muscă bâzâie în jurul capului cuiva. Răspunsul „clasic” la o sugestie acceptată că brațul cuiva începe să plutească în aer este aceea că subiectul percepe efectul intenționat ca având loc involuntar.[5]
În concordanță cu punctul de vedere al lui Pierre Janet—care a remarcat (1920, pp. 284-285) că trăsătura esențială nu este producerea unei sugestii, ci, în schimb, preluarea „sugestiei”—Weitzenhoffer (2000, passim) a susținut că hipnotismul științific se axează pe furnizarea de „sugestii” subiecților hipnotizați; și, potrivit lui Yeates (2016b, p. 35), aceste sugestii sunt induse cu intenția de a provoca:
În plus, potrivit lui Yeates (2016b, pp. 35-36), „sugestiile” au patru dimensiuni temporale:
Cu toate acestea, sugestiile pot avea, de asemenea, un efect în absența hipnozei. Aceste așa-numite „sugestii în starea de veghe” sunt induse în exact același mod ca și „sugestiile hipnotice” (adică sugestii induse în timpul hipnozei) și pot produce schimbări puternice în experimentarea percepției. Experimentele cu privire la sugestie, în absența hipnozei, au fost efectuate mai demult de către cercetători precum Hull (1933).[7] Mai recent, cercetători ca Nicholas Spanos și Irving Kirsch au efectuat experimente de investigare a sugestibilității non-hipnotice și au descoperit o corelație puternică între răspunsurile oamenilor la sugestie atât în situația hipnozei, cât și în afara hipnozei.[8]