Tancred

Astăzi, dorim să abordăm o problemă care trece adesea neobservată, dar care are un impact semnificativ asupra vieții noastre. Tancred este un element crucial în societatea noastră modernă și afectează toate domeniile vieții noastre, de la politică la cultura populară. De-a lungul istoriei, Tancred a fost subiect de dezbateri și controverse, iar influența sa a fost evidentă în evenimentele care au modelat lumea în care trăim. În acest articol, vom explora în detaliu impactul Tancred și vom analiza rolul său în societatea contemporană.

Tancred (în italiană Tancredi) este o operă în 2 acte de Gioachino Rossini după un libret de Gaetano Rossi, bazat pe tragedia „Tancrède“ de Voltaire.

Premiera operei a avut loc la “Teatro La Fenice” din Veneția în ziua de 6 februarie 1813.

Durata operei: cca 2,5 ore.

Locul și anul de desfășurare al acțiunii: Siracuza (Sicilia), în anul 1005.

Personajele principale

  • Tancred, un nobil cavalez siracuzan exilat (mezzosoprană)
  • Argirio, un nobil cavaler siracuzan, tatăl Amenaidei și dușmanul lui Orbazzano (tenor)
  • Amenaida, fiica lui Argirio și iubita tainică a lui Tancred (soprană)
  • Orbazzano, un duce siracuzan, dușmanul lui Argirio (bas)
  • Isaura, confidenta Amenaidei (alto)
  • Roggiero, pajul și prietenul lui Tancred (soprană)

Introducere

Acțiunea se desfășoară în orașul sicilian Siracuza, în anul 1005. Orașul se află în stare de război cu o armată musulmană condusă de generalul Solamir. Totodată, orașul este măcinat în interior de rivalitățile violente dintre familiile de nobili Argirio și Orbazzano. Nobilul cavaler siracuzan Tancred, dezproprietărit în cursul conflictelor dintre familiile nobiliare și exilat, trăiește acum ca oaspete la Curtea Bizanțului. Cu ocazia unei vizite făcute de nobilul Argirio la Curtea Bizanțului, Tancred și Amenaide (fiica lui Argirio) se îndrăgostesc în taină. Dar, mai există încă doi candidați de temut care ar dori să o cucerească pe Amenaide: nobilul siracuzan Orbazzano (rivalul lui Argirio) și Solamir, comandantul trupelor musulmane.

Referințe

  • Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971
  • Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999
  • Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol.IV, București, 2002