În acest articol ne vom adânci în lumea interesantă a lui Tuber brumale. De la origini și până la relevanța sa astăzi, vom explora toate fațetele acestui subiect/persoană/dată. Vom descoperi impactul său asupra societății, influența sa în domeniul cultural și relevanța sa în diferite aspecte ale vieții de zi cu zi. Cu o abordare analitică și critică, vom examina diferitele perspective și opinii care există în jurul Tuber brumale, cu scopul de a oferi o viziune completă și obiectivă asupra acestui subiect/persoană/dată fascinantă. Alăturați-vă nouă în această călătorie de descoperire și învățare!
Tuber brumale | |
---|---|
![]() | |
Trufe negre de iarnă | |
Clasificare științifică | |
Domeniu: | Eucariote |
Regn: | Fungi |
Diviziune: | Ascomycota |
Subdiviziune: | Pezizomycotina |
Clasă: | Pezizomycetes |
Ordin: | Pezizales |
Familie: | Tuberaceae |
Gen: | Tuber |
Specie: | T. brumale |
Nume binomial | |
Tuber brumale Vittad. (1831) | |
Sinonime | |
Modifică text ![]() |
Tuber brumale (Carlo Vittadini, 1831) din încrengătura Ascomycota în familia Tuberaceae și de genul Tuber,[1][2] denumit în popor trufă neagră de iarnă,[3] trufă de toamnă[4] sau trufă brumală,[5] este o ciupercă comestibilă care coabitează cu rădăcinile de arbori, formând micorize. Acest soi se dezvoltă în România subteran în grupuri de 3-5 exemplare în soluri lutoase, calcaroase, bine drenate dar de asemenea cu umiditate ridicată, în păduri de foioase (alun, carpen, stejar, tei) dar și de rășinoase (molid, pin negru). Apare de la câmpie la munte din (octombrie) noiembrie până în martie, dar lunile cele mai productive sunt decembrie și ianuarie.[6][7][8]
Specia a fost descoperită de savantul francez Pierre Bulliard și publicată sub titlul Tuber moschatum în volumul 10 al marii sale opere Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume etc… din 1790.[9] Probabil independent de el, micologul italian Carlo Vittadini a descris specia precis sub denumirea valabilă până în prezent (2019), de verificat în lucrarea sa Monographia Tuberacearum din 1831.[10] Toate celelalte încercări de redenumire nu au fost folosite niciodată și sunt astfel neglijabile.
Datorită dezvoltării parțiale adânc în pământ, este nevoie de câini sau porci (aceștia cu botniță, de altfel ar mânca bureții) dresați pentru descoperirea soiului, vânătoarea de trufe negre de iarnă sub zăpadă fiind deosebit de spectaculoasă. Din cauza anotimpului, exemplarele mai apropiate de suprafață nu pot fi depistate după prezența a lui Leiodes cinnamomea (gândac de trufă) sau a muștelor de trufă de genul Heleomyza (Heleomyza serrata, Helomyza tuberivora) sau de genul Suillia (Suillia affinis, Suillia fuscicornis).[12]
Această specie poate doar fi confundată cu specii asemănătoare ale acestui gen, cu toate comestibile, cum sunt: Tuber aestivum,[13] Tuber indicum,[14] Tuber macrosporum,[15] Tuber melanosporum,[16] Tuber mesentericum[17] sau Tuber uncinatum.[18]
Trufa neagră de iarnă reprezintă cam 8-12% din cantitatea de trufe recoltată anual în România. Trufa neagră de iarnă, bogată în polizaharide care au importanță deosebită prin faptul că întăresc rezistența sistemului imunitar, se situează ca valoare gastronomică între Tuber aestivum (trufa de vară) respectiv Tuber uncinatum (trufa burgundă) și Tuber melanosporum (trufa de Perigord).[19]
Aceste ciuperci sunt foarte apreciate în gastronomie, nu în ultimul rând datorită prețului mai scăzut între 100-500 € pe kilogram în comparație cu Tuber melanosporum.[20] Se pot consuma crude sau fierte, în omlete sia jumări de ou, paste făinoase, rizoto, salate, pe pâine prăjită sau ca unt trufat.
În ultimul timp se fac mari eforturi pentru cultivarea acestei specii.