În zilele noastre, Vasile Andru este un subiect care a căpătat o mare relevanță în societatea de astăzi. Impactul său transcende granițele și acoperă diferite aspecte ale vieții de zi cu zi. De aceea este necesar să analizăm în detaliu diferitele unghiuri și perspective pe care le oferă Vasile Andru, întrucât influența sa este palpabilă în diverse domenii, de la politică la cultura populară. În acest articol, ne vom adânci în lumea Vasile Andru pentru a înțelege mai bine importanța acestuia și modul în care îi afectează pe oameni în viața lor de zi cu zi. Această analiză ne va permite să avem o viziune mai largă și mai completă despre Vasile Andru și impactul său asupra lumii actuale.
Vasile Andru | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Vasile Andrucovici ![]() |
Născut | [1] ![]() Bahrinești, Cernăuți, RSS Ucraineană, URSS ![]() |
Decedat | (74 de ani) ![]() București, România ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | scriitor ![]() |
Limbi vorbite | limba română ![]() |
Modifică date / text ![]() |
Vasile Andru (pseudonimul literar al lui Vasile Andrucovici; n. 22 mai 1942, Bahrinești, județul Rădăuți, România, aflat astăzi în Ucraina – d. 21 octombrie 2016, București[2][3]) a fost un prozator, teoretician și eseist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1975.
S-a născut la 22 mai 1942, în satul Bahrinești, aflat din 1944 în Nordul Bucovinei, an în care familia Andrucovici trece clandestin frontiera, stabilindu-se în satul Mușenița, aflat astăzi în județul Suceava. Numele său real este Vasile Andrucovici. Părinții săi, Teodor Andrucovici și Ecaterina (n. Păun), erau agricultori. Urmează școala elementară în satele Mușenița și Baineț (1949-1956), liceul la Siret (1956-1958) și la Rădăuți (1958-1960) și Facultatea de Filologie, secția franceză-română, a Universității din Iași (1960-1965).[4]
Devine profesor la Liceul „Ștefan cel Mare" din Suceava (1965-1967) și apoi asistent la Institutul Pedagogic din Suceava (1967-1974). În prelungirea activității sale literare, s-a consacrat practicii sapiențiale și cercetării procedeului filocalic „oratio mentis" - rugăciunea minții - încă din anii '70.
A făcut stagii de documentare antropologică la Roma (1989) și la Paris (1990, 1991) și călătorii de studii în India cu bursa Sivananda (1992, 1996). Centrul Sivananda din Trivandrum-India i-a conferit titlul de master în filosofia Vedanta. A participat la simpozioane de istoria religiilor la Paris, Mount Abu, Kottayam, Loano. A călătorit la Muntele Athos (1997, 1998, 2004) și în Tibet. O efemeră rezidență în Noua Zeelandă (1999). Din 2001 face parte din Juriul internațional „Balkanika" pentru promovarea culturii est-europene.[5]
A debutat în 1969 cu articole în „România literară" și apoi a publicat mai mult de 25 de volume. Colaborează la „România literară", „Luceafărul", „Tribuna", „Convorbiri literare", „Vatra", „Viața Românească" (unde a fost și redactor principal timp de 27 de ani). Este și profesor la Facultatea de Jurnalistică și membru al Uniunii Scriitorilor din România (făcând parte din consiliul USR, filiala București). În prezent este coordonator al colecției "Sapienția" a Editurii Paralela 45.[4]
Din 1990 structurează și coordonează Centrul de Practică Isihastă din București. Tot în 1990 devine redactor-șef al revistei „Arhetip" (apărută în doar 11 numere) și devine unul din principalii membri ai grupului GYPRU (Grupul Yoga Pentru Restaurare Umană). Tot din acel an ține cursuri de „Tehnici de stimulare mentală" (la Universitatea Cultural-Științifică - sala Dalles) și ședințe ale unui cerc de practică isihastă „Oratio mentis" (la Casa de Cultură a Studenților). La sfârșitul anului 1991, părăsește revista „Arhetip" și, împreună cu Radu Ștefan și yoghinul Mario Sorin Vasilescu, fondează publicația și editura „Axis Mundi" (revistă al carei redactor-șef devine și care se autodesființează după doar un număr).[6]
Povestirea „Orașul din marginea pustiei” a apărut în antologia Întoarcere pe Planeta Albastră din 1989. Este prezent în antologia Competiția continuă. Generația 80 în texte teoretice (1999) și în secțiunea antologică a volumului Experimentul literar românesc postbelic (Editura Paralela 45, 1998)