Calcul variațional

Calculul variațional este un capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul problemelor de determinare a extremelor unei funcționale.

Printre problemele care au generat apariția calculului variațional se numără problema izoperimetrelor și problema brahistocronei (Jean Bernoulli, 1696).

Denumirea și fundamentarea calculului variațional i se datorează lui Euler (1744). Lagrange (1760) a introdus noțiunea de variație și a dat o metodă de determinare a extremelor unei funcționale.

Calculul variațional are aplicații în mecanica sistemelor, hidrodinamică, teoria elasticității, optică geometrică.

Din punct de vedere istoric, prima problema de calcul variațional este așa numita problemă a lui Dido. Conform legendei, Didona, al cărui soț fusese asasinat, este nevoită să fugă cu averea acestuia. Debarcând pe țărmul african, localnicii îi oferă suprafața pe care poate să o cuprindă cu o piele de taur. Didona taie pielea în fâșii înguste pe care le leagă cap la cap și înconjoară cu ele o bucată de teren pe care va construi cetatea Cartaginei, căreia îi devine regină.

Încă din antichitate, latura matematică a legendei a interesat pe matematicieni: cum trebuie dispus firul alcătuit din fâșiile înguste pentru ca el să înconjoare o porțiune de arie maximă?

Problema are mai multe variante. Una din acestea ar fi următoarea: să presupunem că axa x'Ox reprezintă țărmul mării și că punctele ${\displaystyle A(a,0),B(b,0)\!}$ reprezintă capetele firului, graficul funcției ${\displaystyle y=f(x),\!}$ definită și derivabilă pe , este firul. Aria limitată de fir și țărm este:

${\displaystyle S=\int _{a}^{b}y(x)dx,\!}$

în timp de lungimea firului este:

${\displaystyle L=\int _{a}^{b}{\sqrt {1+y'(x)^{2}}}dx.\!}$

Atunci problema lui Dido revine la determinarea funcției ${\displaystyle y=y(x),\!}$ definite și derivabile pe , care satisface condițiile:

${\displaystyle y(a)=0,\;y(b)=0,\;L=\int _{a}^{b}{\sqrt {1+y'(x)^{2}}}dx\!}$

astfel încât integrala:

${\displaystyle S=\int _{a}^{b}y(x)dx\!}$

să aibă valoarea maximă.

Din motive evidente, o asemenea problemă se numește problemă izoperimetrică. Încă din antichitate se cunoștea că formă căutată a firului este cea a unui arc de cerc, ceea ce se poate demonstra.

Se poate raționa și altfel. Fie ${\displaystyle {\overset {\frown }{AB}}\!}$ arcul graficului. În relația:

${\displaystyle S=\int _{\overset {\frown }{AB}}y(x)dx\!}$

se consideră pe x, y ca funcții de absisa curbilinie s și integrăm prin părți:

${\displaystyle S=yx|_{A}^{B}-\int _{\overset {\frown }{AB}}xdy=-\int _{0}^{L}x(s){\sqrt {1-x'(s)^{2}}}ds.\!}$

Problema revine la a determina funcția ${\displaystyle x=x(s)\!}$ definită pe intervalul ${\displaystyle \!}$ cu proprietatea că ${\displaystyle x(0)=a,\;x(L)=b\!}$ și că integrala:

${\displaystyle S=\int _{0}^{L}x(s){\sqrt {1-x'(s)^{2}}}ds\!}$

are valoare minimă.

O altă variantă a problemei lui Dido ar fi aceea în care presupunem că firul ar reprezenta o curbă netedă închisă cu ecuațiile parametrice:

${\displaystyle {\begin{cases}x=x(t)&\\&t\in ,\\y=y(t)&\end{cases}}\!}$

funcțiile ${\displaystyle x(t),y(t)\!}$ fiind deci derivabile pe porțiuni pe ${\displaystyle .\!}$ Atunci lungimea firului este:

${\displaystyle L=\int _{t_{1}}^{t_{2}}{\sqrt {x'(t)^{2}+y'(t)^{2}}}dt,\!}$

iar aria limitată de fir este:

${\displaystyle S={\frac {1}{2}}\int _{t_{1}}^{t_{2}}\leftdt.\!}$

Problema revine deci la determinarea celor două funcții ${\displaystyle x(t),y(t)\!}$ definite și derivabile pe porțiuni pe intervalul ${\displaystyle \!}$ astfel încât să aibă relația:

${\displaystyle L=\int _{t_{1}}^{t_{2}}{\sqrt {x'(t)^{2}+y'(t)^{2}}}dt\!}$

și ca integrala:

${\displaystyle S={\frac {1}{2}}\int _{t_{1}}^{t_{2}}\leftdt.\!}$

să fie maximă. Și aceasta este tot o problemă izoperimetrică și curba care dă soluția este un cerc.

Portal Matematică