Cantharellales

În zilele noastre, Cantharellales este o temă care a captat atenția oamenilor din întreaga lume. Cu relevanța sa în societatea actuală, Cantharellales continuă să fie un punct de discuție în diferite domenii, de la politică la cultura populară. Impactul său este evident pe rețelele sociale, unde ideile, opiniile și dezbaterile despre Cantharellales sunt în mod constant împărtășite. Pe măsură ce avansăm în timp, Cantharellales rămâne un subiect de actualitate, cu un impact semnificativ asupra modului în care oamenii văd lumea din jurul lor. În acest articol, vom explora diferite perspective asupra Cantharellales și importanța sa în societatea modernă.

Cantharellales
Cantharellus cibarius (gălbiori)
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Subdiviziune: Agaricomycotina
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Cantharellales
Gäum. (1926)
Diversitate
7 familii
Sinonime
  • Botryobasidiales Jülich (1981)
  • Ceratobasidiales Jülich (1981)
Modifică text Consultați documentația formatului

Cantharellales (Ernst Gäumann, 1926) din încrengătura Basidiomycota, în subdivizia Agaricomycotina și clasa Agaricomycetes[1] este un ordin mai mare de ciuperci cu global (după Paul M. Kirk) 7 familii recente, împărțite în 38 genuri și 544 de specii.[2] Diversele soiuri pot fi simbionți micoriza, saprofiți, paraziți sau agenți patogeni. În acest ordin sunt incluse astfel de gustoase ciuperci ca de exemplu Cantharellus cibarius, Clavulina coralloides, Craterellus sinuosus sau Hydnum repandum, dar, de asemenea, ciuperci dăunatoare care provoacă pagube mari (de ex. Ceratobasidium cereale).[3][4]

Istoric

Singura terminologie corectă și valabilă până în prezent (2019) este cea determinată de botanistul și micologul elvețian Ernst Gäumann (1893-1963) în publicația sa Vergleichende Morphologie der Pilze din 1926.[5]

Sistematică

Cercetări moleculare pe baza analizei cladistice a secvențelor ADN a redefinit ordinul Cantharellales. Pe lângă familia Cantharellaceae (gălbiorii cu formele lor înrudite, incluzând genul Craterellus), ordinul mai cuprinde în prezent ciuperci cu corpuri fructifere morfologic diferite, astfel familia Aphelariaceae (ciuperci cu ramuri verticale), Botryobasidiaceae (bureți corticoizi), Ceratobasidiaceae (fungi de rugină sau tăciune, așa numite hetero-basidiomicete), Clavulinaceae (ciuperci cu ramuri verticale în formă de corală), Hydnaceae (himenofor cu țepi) și Tulasnellaceae (hetero-basidiomicete). Familiile Clavariaceae, Physalacriaceae, Pterulaceae și Typhulaceae, incluse anterior în ordin, sunt acum plasate în ordinul Agaricales, Clavariadelphaceae (acum Gomphaceae) în Gomphales și Sparassidaceae în Polyporales. În plus, familia Scutigeraceae a fost înlocuită de familia Albatrellaceae în cadrul ordinului Russulales. Astfel au rămas doar 7 familii.[2][6]

Familiile ordinului

Șapte familii cu 38 de genuri sunt alocate ordinului în momentul de față (2019):

  • Aphelariaceae Corner (1970) cu 3 genuri (Aphelaria, Phaeoaphelaria, Tumidapexus)
  • Botryobasidiaceae (Parm. Jülich (1982) cu 6 genuri (Allescheriella, Alysidium, Botryobasidium, Botryohypochnus, Haplotrichum, anamorfic, Suillosporium)
  • Cantharellaceae J.Schröt. (1888) cu 7 genuri (Afrocantharellus, Cantharellus, Craterellus, Goossensia, Parastereopsis, Pseudocraterellus, Pterygellus)
  • Ceratobasidiaceae George Willard Martin (1948) cu 5 genuri (Cejpomyces, Ceratorhiza anamorfic, Rhizoctonia, anamorfic, Scotomyces, Thanatephorus)
  • Clavulinaceae Donk (1961) cu 4 genuri (Clavulina, Membranomyces, Multiclavula)
  • Hydnaceae Chevall. (1826) cu 10 specii (Burgoa, anamorfic, Cystidiodendron, Corallofungus, Gloeomucro, Hydnum, Ingoldiella anamorfic, Osteomorpha anamorfic, [Paullicorticium, Repetobasidiellum, Sistotrema)
  • Tulasnellaceae Juel (1897) cu 3 specii (Epulorhiza, anamorfic, Stilbotulasnella, Tulasnella)

Specii din familiile ordinului în imagini

Note

  1. ^ Mycobank
  2. ^ a b P. M. Kirk, P. F. Cannon, D. W. Minter, J. A. Stalper: „Dictionary of the Fungi, ed. 10, Editura CAB International, Wallingford 2008, p. 116, ISBN 978-0-85199-826-8
  3. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 556-560, 564-565, 580-582, ISBN 978-3-8354-1839-4
  4. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 198-199, ISBN 978-3-8427-0483-1
  5. ^ Ernst Albert Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926, p. 495
  6. ^ J.-M. Moncalvo și colaboratori: „The cantharelloid clade: dealing with incongruent gene trees and phylogenetic reconstruction methods”, în: „Mycologia”, vol. 98, nr. 6, 2006,p. 937-948

Bibliografie

  • Marcel Bon: „Flore mycologique d'Europe”, vol. 1: „Les Hygrophores”, Editura Association d'ecologie et de mycologie, Lille 1990, p. 99
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, ISBN 3-405-12116-7
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Andreas Gminder, Armin Kaiser, German Josef Krieglsteiner: „Ständerpilze: Blätterpilze 1 (Hellblättler)“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 978-3-8001-3536-3
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983.

Legături externe