În lumea de astăzi, Critias a devenit un subiect relevant și indispensabil în societatea contemporană. Influența sa acoperă diferite domenii, de la politică și economie la cultură și tehnologie. În fiecare zi, Critias este subiect de dezbatere, analiză și reflecție din partea experților în domeniu, precum și a cetățenilor obișnuiți care doresc să înțeleagă impactul său asupra vieții lor. În acest articol, vom explora diferitele fațete ale Critias, de la origini până la repercusiunile sale actuale, cu scopul de a arunca lumină asupra acestui fenomen și a importanței sale astăzi.
Critias | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 460 î.Hr. ![]() Atena clasică, Grecia ![]() |
Decedat | 403 î.Hr. (57 de ani) ![]() Atena clasică, Grecia ![]() |
Părinți | Callaeschrus ![]() |
Ocupație | politician tragedy writer scriitor filozof poet ![]() |
Limbi vorbite | limba greacă veche ![]() |
Modifică date / text ![]() |
Critias (Kritias) (c. 460-403 î. Hr.) a fost un om politic și scriitor atenian.
Critias aparține uneia din vechile familii aristocratice ale Atenei (era înrudit cu Solon și Platon) și a avut ca dascăli pe Socrate, Gorgias și Protagoras. Orator de talent, violent și lipsit de scrupule, se afirmă în viața politică drept un dușman înverșunat al democrației și ca un convins filospartan. Stilul său oratoric, simplu și clar, era apreciat, printre alții, de Cicero. Autor de poeme elegiace - Politeiai (Formele de guvernare) și tragedii de reală valoare artistică (s-au păstrat fragmente din Sisif și Pirithoos), Critias este unul din principalele personaje ale dialogurilor lui Platon.
În timpul scurtei răsturnări oligarhice din anii 411-410 Critias evită să se angajeze politic, apoi pledează pentru rechemarea lui Alcibiade la Atena, fiind exilat în 406, după căderea în dizgrație a acestuia. După capitularea Atenei în Războiul peloponesiac, este unul din principalii autori ai instituirii Regimului oligarhic al celor 30 de tirani, impunându-se în scurt timp ca element extremist dominant și organizaor al unei sângeroase terori (printre cele 1500 de victime se numără și oligarhul moderat Teramene). Cade la Pireu (Munichia) în lupta împotriva democraților conduși de Trasibul.[1]