În lumea de astăzi, Dezoxiriboză este un subiect care a căpătat o relevanță fără precedent. Încă de la înființare, a stârnit un mare interes și a făcut obiectul unor multiple studii și cercetări în diverse domenii. Odată cu trecerea timpului, Dezoxiriboză a evoluat și s-a adaptat la schimbările din societate, devenind un subiect de actualitate care continuă să genereze dezbateri și controverse. În acest articol, vom explora diferitele aspecte ale Dezoxiriboză, analizând impactul său astăzi și reflectând asupra importanței sale în lumea contemporană.
Dezoxiriboză | |
![]() | |
![]() | |
![]() | |
Identificare | |
---|---|
Număr CAS | 36792-88-8 |
PubChem CID | 439576 |
Formulă chimică | C₅H₁₀O₄[1] ![]() |
Masă molară | 134,058 u.a.m.[2] ![]() |
Punct de topire | 91 °C ![]() |
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Modifică date / text ![]() |
Dezoxiriboza (denumirea completă este 2-dezoxiriboză) este o monozaharidă. După cum indică și numele său, este derivată de la o moleculă de riboză care a pierdut un atom de oxigen în poziția 2.
Dezoxiriboza a fost descoperită în anul 1929 de către Phoebus Levene.[3]
Se poate scrie o formulă generală de forma H−(C=O)−(CH2)−(CHOH)3−H, pentru care există mai mulți izomeri, dar pentru 2-dezoxiriboză toate grupele hidroxil se află de aceeași parte a catenei în proiecția Fischer. Termenul de „2-dezoxiriboză” poate face referire astfel la oricare dintre cei doi enantiomeri: D-2-dezoxiriboza, cu importanță biologică importantă, și imaginea sa în oglindă, L-2-dezoxiriboza.[4] D-2-dezoxiriboza este un precursor al acidului nucleic ADN.
În soluție apoasă, dezoxiriboza există în mare parte ca un amestec de trei forme structurale: forma liniară, H−(C=O)−(CH2)−(CHOH)3−H și cele două forme ciclice, dezoxiribofuranoza ("C3′-endo", ciclu pentaatomic) și dezoxiribopiranoza ("C2′-endo", ciclu hexaatomic). Cea din urmă formă este predominantă.
Rolul deosebit de important al 2-dexoribiozei provine de la faptul că este un component al acidului dezoxiribonucleic.[5]