Dorimedont Popovici

În acest articol, vom aborda subiectul Dorimedont Popovici, care a fost subiect de interes și dezbatere în diferite domenii. Dorimedont Popovici este un subiect care a captat atenția specialiștilor și a publicului larg, generând opinii contradictorii și reflecții profunde. De-a lungul istoriei, Dorimedont Popovici a fost subiect de studiu, analiză și controversă, demonstrându-și relevanța și impactul asupra societății. Prin acest articol, vom explora diferite perspective asupra Dorimedont Popovici, precum și influența acestuia asupra diferitelor aspecte ale vieții de zi cu zi. Este esențial să înțelegem importanța acestei probleme și implicarea ei în realitatea noastră actuală, motiv pentru care este necesar să o abordăm dintr-o perspectivă critică și reflexivă.

Dorimedont Popovici
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Rușii-Mănăstioara, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Decedat (76 de ani) Modificați la Wikidata
Sighetu Marmației, Maramureș, România Modificați la Wikidata
Cetățenie Austro-Ungaria
 Regatul României
 România Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Deputat al României Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Național-Țărănesc  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Dorimedont Popovici, cunoscut ca Dori Popovici (n. 10 decembrie 1873, satul Rușii Mănăstioarei, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 12 iunie 1950, închisoarea Sighet) a fost un om politic român, care a îndeplinit funcția de ministru pentru problemele Bucovinei. A fost unchiul avocatului Traian Popovici (1892-1946), fost primar al orașului Cernăuți. A fost fiul preotului Leon Popovici și frate cu Grigore Popovici.

A urmat cursurile școlii primare la Suceava și studiile secundare la Cernăuți, unde și-a susținut examenul de maturitate în anul 1892. A fost absolvent al Facultății de Drept de la Universitatea din Cernăuți unde a obținut titlul de doctor în drept. După absolvirea facultății a fost angajat la procuratura de finanțe Cernăuți, apoi la Direcția Generală a Bunurilor Fondului Bisericesc din Bucovina, în perioada 1897-1907, unde o vreme a fost administrator adjunct.

Activitate politică

A fost membru în conducerea Partidului Apărărist din Bucovina (1906) și în „dirigența” Partidului Creștin Social Român din Bucovina (1908). Între anii 1910-1914 a fost deputat al curiei a III-a (română) în Dieta Bucovinei. A îndeplinit funcția de viceprimar al orașului Cernăuți (1912-1915). Dr. Dorimedont Popovici a fost numit secretar la Interne în Guvernul Bucovinei(1918), condus de Iancu Flondor. La dezbaterile Consiliului Național al Bucovinei din 27 octombrie 1918, Dr. Dori Popovici a fost ales vicepreședinte al acestui Consiliu.[1] A fost deputat în parlamentul României (1919). A fost președinte al Comisiei Regale pentru Lichidarea și Unificarea Bucovinei.

După Unirea Bucovinei cu România (1918), a făcut parte din Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, din septembrie 1919. La 13 aprilie 1920, generalul Alexandru Averescu a fost numit de regele Ferdinand I al României în funcția de președinte al Consiliului de Miniștri. După două săptămâni, regele a dizolvat Parlamentul și a convocat noi alegeri, pe care le-a câștigat Liga Poporului condusă de Averescu. În aprilie 1920, Liga Poporului a fuzionat cu o grupare desprinsă din Partidul Național Român condusă de Octavian Goga, cu o grupare a Partidului Țărănesc din Basarabia condusă de Sergiu Niță și cu o grupare desprinsă din Partidul Democrat al Unirii din Bucovina condusă de Dori Popovici. Noua organizație politică, care cuprindea astfel români din toate provinciile României Mari, și-a schimbat numele în Partidul Poporului.[2]

Ca urmare, Dori Popovici a primit funcția de ministru de stat (fără portofoliu) [3] pentru problemele Bucovinei în guvernele conduse de generalul Averescu (13 martie 1920 - 17 decembrie 1921 și 30 martie 1926 - 4 iunie 1927). A fost membru al Partidului Național Țărănesc din decembrie 1927. În perioada interbelică s-a postat în opoziție față de profesorul universitar și politician Ion Nistor.

A lucrat ca publicist, editând printre altele ziarul „Țăranul” de la Chișinău; a publicat în ziarul Apărarea Națională.

A fost arestat în noaptea de 5-6 mai 1950 și a fost deținut, fără judecată, la închisoarea Sighet, unde a murit după aproximativ o lună, la 12 iunie 1950, ca urmare a condițiilor de viață de acolo.[4]

Publicații

  • Discurs istoric pentru popor, rostit la serbarea națională la mormântul lui Ștefan cel Mare în Putna, la 2/25 iulie 1904, Suceava, 1904

Referințe

  1. ^ Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu România. 1917-1918. Documente. Antologie de Ion Calafeteanu și Viorica-Pompilia Moisuc. Prefață, Viorica-Pompilia Moisuc. Editura Hyperion, Chișinău, 1995, p. 261
  2. ^ Ioan Scurtu - "Mit și realitate: Alexandru Averescu". În "Magazin istoric" nr. 1 și 2/1973
  3. ^ Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, Viața politică în România 1918-1921. Ediția a II-a completată. 1976, Editura politică, București, p. 360
  4. ^ Cicerone Ionițoiu - "Victimele terorii comuniste, Vol.8: Dictionar P-Q, Cicerone Ionitoiu" (Ed. Mașina de scris, 2006), p. 400

Bibliografie

  • Ion Mamina, Ion Scurtu, Guverne și guvernanți. 1916-1938. Silex, București, 1996, p. 227