Elena Voinescu

În acest articol, subiectul Elena Voinescu va fi abordat din diferite perspective și abordări, pentru a oferi o viziune cuprinzătoare și detaliată a acestei probleme care este atât de relevantă astăzi. Vor fi analizate aspecte istorice, culturale, sociale și economice legate de Elena Voinescu, precum și concentrarea asupra impactului acestuia asupra vieții de zi cu zi a oamenilor. Prin cercetare exhaustivă și culegerea de informații relevante, se urmărește să ofere cititorului o înțelegere profundă și actualizată a Elena Voinescu, cu scopul de a-și extinde cunoștințele și de a genera reflecții pe această temă.

Elena Voinescu
Date personale
Născută1931
Naipu, Giurgiu
Decedată2013
București
ÎnmormântatăCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiearhitectă
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Elena Voinescu (n. 1931, Naipu, Giurgiu – d. 2013, București) a fost o arhitectă de origine română, cunoscută în special pentru realizarea corpului nou al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București.[1] În plină epocă de dictatură, a reușit să elaboreze un proiect de o anvergură modernă, cu materiale de calitate, reușind să realizeze la nivel european o clădire reprezentativă pentru acest institut.

Biografie

A urmat Liceul de Fete „Principesa Elena” din Brașov. Având talent la desen și matematică și o bună vedere în spatiu a decis să urmeze arhitectura.

În perioada 1939 și 1945 a urmat cursurile Facultății de Arhitectura din București.

A prezentat diploma în anul 1946, elaborată sub îndrumarea arhitectului Richard Bordenache.

S-a căsătorit în ultimul an de facultate, iar după primirea diplomei s-a mutat la Brașov.

Elena Voinescu a murit în 2013 la București și este înmormântată la Cimitirul Bellu.[2]

Activitate

În anul 1948 s-a angajat la Trustul Regional de Construcții, fiind singura posibilitate de a lucra într-un departament de proiectare în Brașov.

În 1955, Elena Voinescu s-a mutat la București unde s-a angajat în cadrul Institutului Proiect București (IPB). A lucrat în cadrul institutului 27 de ani până a ieșit la pensie.[1]

Lucrări

  • Ateneul Popular din Brașov, actualul Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov;[3]
  • Proiect tehnico-economic al unei mari Grădini Zoologice din București, pe terenul cuprins între șoseaua Pantelimon și lacurile Fundeni și Pantelimon - lucrare neexecutată din lipsă de fonduri;
  • Proiect pentru adăposturi pentru animale și păsări la Băneasa, actuala Grădină Zoologică;
  • 1959 - Pavilionul pentru experimentarea pe animale, a transplantului de organe, în incinta Spitalului Fundeni - proiect în colaborare cu arhitecta Henrieta Delavrancea;

În cadrul atelierului Proiect București condus de arhitectul Tiberiu Ricci, urmat de arhitectul George Mularidis și Paul Focșa, a realizat în calitate de șef de proiect, următoarele lucrări:

  • sistematizarea și studiu tehnico-economic pentru Piața Unirii, proiect supervizat de arhitectul Nicolae Nedelescu - lucrare neexecutată;
  • Policlinica de la parter și laboratorul de la demisolul blocului de locuințe de la intersecția str. Schitu Măgurele cu Str. Cobălcescu, București - continuare a proiectului arhitectei Cristina Neagu, șef proiect inițial;
  • Bloc locuințe, la parter cu magazine și restaurant, în extinderea parterului pe Bulevardul 1 Mai, lângă Piața Domenii, București;
  • Sistematizare Calea Griviței între Gara de Nord și Calea Victoriei (proiectul a fost aprobat și a servit la avizarea construcțiilor care s-au realizat în zonă, cuprinzând și străpungerea până la Piața Romană);
  • Sistematizare și proiect de execuție pentru zona cuprinsă între Hotel „Nord” și Gara de Nord;
  • 1970 - Extinderea Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București - ateliere de proiectare, cabinete profesori, sală de gimnastică, bufet studenți, sală de judecată proiecte și o sală mare de expoziție;
  • Extindere Liceul „Ion Neculce” - săli de clasă și sală de gimnastică;
  • Bloc locuințe la intersecția Bulevardul Dacia cu Str. Cristian Tell;
  • Ansamblul de locuințe pe Bulevardul 1 Mai - cuprinde zona între Str. Turda și Piața Victoriei, la Nord-Est cuprinde Bulevardul 1 Mai, Str. Clucerului, Bulevardul Mareșal Alexandru Averescu și Bulevardul 1 Mai, Str. Delavrancea, Parcul Kiseleff;
  • Ansamblul de locuințe P+4, cu garaj la subsolul blocurilor, pe Str. Aviator Maior Ștefan Sănătescu;

Distincții

  • Locul I -  Concurs de arhitectură pentru un spital în comuna Tohanu Vechi - lucrare neexecutată din lipsă de fonduri;
  • Locul I -  Concursul pentru Ateneul Popular din Brașov, actualul Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov  - proiectul i-a fost încredințat în calitate de șef de proiect și de urmărire a execuției lucrărilor. Proiectul ulterior a suferit modificări din punct de vedere estetic (construit într-o manieră modernă a trebuit adaptat la noua arhitectură socialistă) dar și funcțional (transformare din sală de concerte în sală de teatru);
  • 1985 - Premiul Uniunii Arhitecților pentru ansamblul de locuințe din zona Bulevardului 1 Mai;[1]
  • 2008 - Premiul de excelență „Opera Omnia” în cadrul Anualei de Arhitectură a Municipiului București;[4]

Note

  1. ^ a b c Uniunea Arhitecților din România (). Arhitecți în timpul dictaturii: Amintiri. Simetria. p. 201-216. 
  2. ^ „Deces arh. Elena Voinescu”. 
  3. ^ Constantin Paraschivescu. „Teatrul „Sică Alexandrescu", Brașov – Monografie” (PDF). p. 52. Arhivat din original (PDF) la . 
  4. ^ Buletin informativ al Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România. „Premiile Opera Omnia arh. Elena Voinescu” (PDF). p. 26. 

Bibliografie

  • Uniunea Arhitecților din România, Arhitecți în timpul dictaturii: Amintiri, Simetria, 2005