Elisabeta Ionescu

Problema Elisabeta Ionescu este o problemă extrem de relevantă astăzi, deoarece afectează o gamă largă de persoane în contexte diferite. De-a lungul istoriei, Elisabeta Ionescu a fost subiect de dezbateri și controverse, iar impactul său se extinde în mai multe zone ale societății. De aceea, este esențial să analizăm în detaliu diferitele fațete ale lui Elisabeta Ionescu, de la origini până la situația actuală, pentru a înțelege pe deplin implicațiile sale și a găsi soluții posibile. În acest articol, vom aborda diferite aspecte legate de Elisabeta Ionescu, oferind o viziune cuprinzătoare și exhaustivă asupra acestui subiect atât de relevant astăzi.

Elisabeta Ionescu
Informații generale
Nume complet Elisabeta Ionescu
Data nașterii 20 martie 1953(1953-03-20)
Locul nașterii București, România
Data decesului (66 de ani)
Locul decesului București
Înălțime 1,70 m
Greutate 59 kg
Post Portar
Informații despre echipă
Echipa actuală Retrasă din activitate
Cluburi de seniori*
Ani Club
România ȘSE 2 București
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
1971– România România 81 (0)
Palmares
Campionatul Mondial
Argint Iugoslavia 1973 (echipă)
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern
# Selecții și goluri la națională până la data de 8 aprilie 2012
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Elisabeta Ionescu (n. 20 martie 1953, București[1] – d. 7 iunie 2019, București[2]) a fost o handbalistă română, care a jucat pentru echipa națională a României pe postul de portar.

Biografie

Elisabeta Ionescu a fost componentă a selecționatei României care a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1973, desfășurat în Iugoslavia[3] și a selecționatei României care s-a clasat pe locul patru la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1975, desfășurat în URSS.[4]

În urma unei ședințe de analiză cu toți antrenorii echipelor de handbal feminin, desfășurată în 1975, după Campionatul Mondial, s-a stabilit prin vot deschis clasamentul pe posturi din lotul lărgit al selecționatei României.[4] Clasamentul portarilor a fost următorul: Lidia Stan (37 voturi), Elisabeta Ionescu (30 voturi), Viorica Ionică (20 de voturi), Clara Bartok (10 voturi), Doina Copotz (8 voturi).[4] În 1976, cele 22 de jucătoare alese prin vot au fost urmărite în meciuri de pregătire și din campionatul intern, iar lotul a fost restrâns apoi la 16 jucătoare cu care s-a atacat etapa finală de omogenizare și pregătire.[4]

Astfel, în final, Elisabeta Ionescu a fost selectată să facă parte din naționala de 14 handbaliste a României care a obținut locul patru la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal.[3] Ea a jucat în toate cele cinci meciuri.[5]

Elisabeta Ionescu fost chemată pentru prima dată în 1971 la echipa națională a României, pentru care a evoluat în total în 81 de partide.[6]

Palmares

Echipa națională

Distincții

În 1976, Elisabeta Ionescu a primit prin Decretul nr. 250 din 18 august 1976 distincția „Meritul Sportiv Clasa I”.[7]

Tot în 1976, Elisabetei Ionescu i s-a conferit titlul de „Maestru al Sportului” pentru locul 4 obținut la Olimpiadă, iar în 1998, titlul de „Maestru Emerit al Sportului” pentru medalia de argint obținută la Campionatul Mondial din 1973.[3]

Referințe

  1. ^ „A murit Elisabeta Ionescu, fostul portar al echipei Constructorul Baia Mare”, Axanews.ro, , arhivat din original la , accesat în  
  2. ^ „Doliu în lumea sportului. Elisabeta Ionescu, fosta vicecampioană mondială la handbal, a murit”. dcnews.ro. . Accesat în . 
  3. ^ a b c „Palmares, date statistice – Retrospectivă competiții interne și internaționale” (PDF). Federația Română de Handbal. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  4. ^ a b c d „Medalii Olimpice (m)-Fluctuații (f) 1975-1984” (PDF). Federația Română de Handbal. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  5. ^ Elisabeta Ionescu la Sports-Reference.com (arhivat la 1 aprilie 2020)
  6. ^ „Palmaresul individual și al echipelor naționale în jocurile interțări” (PDF). Federația Română de Handbal. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  7. ^ „DECRET nr. 250 din 18 august 1976”. Monitorul Juridic. Accesat în .