Ercole I d'Este
În acest articol, vom pătrunde în lumea fascinantă a lui Ercole I d'Este și vom explora toate fațetele sale. De la origini și până la evoluția sa de astăzi, Ercole I d'Este a jucat un rol crucial în diferite domenii ale vieții de zi cu zi. În următoarele câteva rânduri, vom examina în detaliu impactul acestuia asupra societății, culturii și tehnologiei, precum și provocările și oportunitățile pe care le prezintă pentru viitor. Printr-o analiză profundă și atentă, sperăm să facem lumină asupra acestui subiect și să oferim o perspectivă unică care invită la reflecție și dezbatere.
| Ercole I d'Este | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Ferrara, Statele Papale |
| Decedat | (73 de ani) Ferrara, Statele Papale |
| Înmormântat | monastero del Corpus Domini |
| Părinți | Niccolò III d'Este Ricciarda da Saluzzo |
| Frați și surori | Ginevra d’Este Leonello d'Este, Marquis of Ferrara Ugo d'Este Sigismondo d'Este Meliaduse d'Este Borso d'Este |
| Căsătorit cu | Eleanor of Naples, Duchess of Ferrara |
| Copii | Alfonso d'Este Isabella d'Este[1] Beatrice d'Este Hippolytus Estensis Sigismondo d'Este Ferrante d'Este Giulio d'Este Lucrezia d'Este Lorenzo d'Este |
| Ocupație | aristocrat |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce |
| Familie nobiliară | House of Este |
Modifică date / text  | |
Ercole I d'Este (n. , Ferrara, Statele Papale – d. , Ferrara, Statele Papale) a fost Duce de Ferrara din 1471 până în 1505. A fost membru al Casei de Este și unul din principalii patroni ai culturii Renașterii.
Biografie
Fiu al lui Nicolò al III-lea d'Este și Ricciarda da Saluzzo, a fost educat la curtea neapolitană a regelui Alfons al V-lea de Aragon, din 1445 până în 1460; acolo a studiat artele militare, cavaleria și a dobândit aprecierea arhitecturii all'antica și a artelor plastice, ceea ce va duce la transformarea sa în unul dintre cei mai importanți patroni ai artei Renașterii.[2] Bunicii materni erau Thomas al III-lea de Saluzzo și Marguerite de Roussy.
În 1471, cu sprijinul Republicii Veneția, a devenit Duce la moartea fratelui său vitreg Borso, profitând de absența fiului acestuia, Niccolò, care era în Mantua.[3] În timpul unei absențe a lui Ercole de la Ferrara, Niccolò a încercat o lovitură de stat, care a fost zdrobită; Niccolò și vărul său Azzo au fost decapitați la 4 septembrie 1476. Ercole s-a căsătorit în 1473 cu Eleonora d'Aragon, fiica lui Ferdinand I al Neapole.
În 1482-1484 el a luptat în război cu Republica Veneția, care s-a aliat cu Papa Sixtus al IV-lea. Ercole a reușit să pună capăt războiului prin cedarea regiunii Polesine în Pacea de la Bagnolo, iar Ferrara a scăpat de soarta distrugerii sau absorbției în stăpânirea papală. Însă războiul a fost o umilință pentru Ercole, care era bolnav și imobilizat în timp ce armata asediatoare a distrus proprietățile Este.
După aceasta, el a rămas neutru în războiul italian din 1494-1498 și a încercat restul domniei sale să îmbunătățească relațiile cu Statele Papale. Ercole a acceptat fără tragere de inimă căsătoria fiului său Alfonso cu Lucrezia Borgia, fiica Papei Alexandru al VI-lea, o căsătorie care a adus donații teritoriale notabile.
Familie și copii
Ercole și Eleonora au avut șase copii:
- Alfonso (căsătorit cu Lucrezia Borgia)
- Isabella născută în 1474 (căsătorită cu Francesco II Gonzaga, marchiz de Mantua)
- Beatrice născută în 1475 (căsătorită cu Ludovico Sforza, viitor Duce de Milano)
- Ferrante (aruncat în închisoare de fratele său Alfonso în 1506, unde a murit 34 de ani mai târziu)
- Ippolito (cardinal)
- Sigismondo d'Este
Ercole a avut și doi copii nelegitimi:
- Lucrezia d'Este, născută în cca.1477 (căsătorită cu Annibale II Bentivoglio)
- Giulio
Note
- ^ Genealogics
- ^ Manca, Joseph (). „The Presentation of a Renaissance Lord: Portraiture of Ercole I d'Este, Duke of Ferrara (1471-1505)”. Zeitschrift für Kunstgeschichte. 52.4: 522–538..
- ^ Bizzarri, Claudia. „Il principe umanista”. Medioevo. 12 (11): 78.