În acest articol, vom pătrunde în lumea fascinantă a lui Geamia Abdul Medgid. De la impactul său asupra societății până la aplicațiile sale în viața de zi cu zi, Geamia Abdul Medgid reprezintă un subiect de interes universal care a captat atenția oamenilor de toate vârstele și mediile. În acest sens, vom explora originile, evoluția și relevanța acesteia în lumea de astăzi, precum și opiniile și perspectivele experților în domeniu. Pregătiți-vă să vă cufundați într-o analiză aprofundată și diversă a Geamia Abdul Medgid, care, fără îndoială, vă va lăsa cu o nouă înțelegere și inspirație despre acest subiect interesant.
Geamia Abdul Medgid (Moscheea Mare) | |
![]() | |
Poziționare | |
---|---|
Coordonate | 44°14′44″N 28°16′14″E / 44.245561°N 28.270561°E |
Localitate | Medgidia |
Județ | Constanța |
Țara | ![]() |
Adresa | Strada Decebal nr. 20 |
Edificare | |
Ctitor | Sultanul Abdul-Medjid |
Data începerii construcției | 1859 |
Data finalizării | 1865 |
Înălțime | 25 m (minaretul) |
Materiale | calcar, cedru de Liban |
Clasificare | |
Cod LMI | CT-II-m-A-02904 |
Modifică date / text ![]() |
Geamia Abdul Medgid (numită și Moscheea Mare) a fost construită în perioada 1859 – 1865 de Guvernul Otoman în orașul Medgidia.[1][2]
În prezent geamia este cea mai veche clădire din oraș și una din cele două lăcașe de cult islamic din Medgidia.
Clădirea, situată pe str. Decebal nr. 20, este înscrisă în Lista monumentelor istorice din județul Constanța cu Cod LMI CT-II-m-A-02904.
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) a avut ca urmare și distrugerea completă a orașului Medgidia, populația fiind dispersată în localitățile din jur. După Războiul Crimeii (1853-1856), Said-pașa, guvernatorul otoman al Dobrogei, a așezat circa 6.000 de tătari emigrați din Crimeea pe locul vechiului oraș distrus, pe care l-a reclădit după aproape 30 de ani.
Sultanul Abdul-Medjid (1839-1861) a emis la 2 septembrie 1857 un firman pentru construirea geamiei, care a primit apoi numele sultanului.
Este o construcție monumentală, de formă pătrată, în stil neoclasic specific arhitecturii islamice[3], executată din piatră de calcar fasonată manual, și lemn de cedru, adus din Liban.
Minaretul, înalt de 25 m, cu scară interioară în spirală și terasă circulară în partea superioară, este construit tot din piatră de calcar. Interiorul este neschimbat de la construcție și păstrează în original, toate detaliile.
Clădirea, care a fost executată și întreținută de Guvernul Otoman, a fost deservită încă de la înființare de un imam, un hatip și un muezin.[4]