Gerberga (soția lui Carloman I)

În acest articol, vom analiza în detaliu Gerberga (soția lui Carloman I) și impactul său asupra societății de astăzi. Gerberga (soția lui Carloman I) a fost un subiect de mare relevanță în ultimii ani, generând dezbateri și controverse în diferite domenii. Este important să înțelegeți importanța lui Gerberga (soția lui Carloman I) și modul în care a evoluat de-a lungul timpului, precum și diferitele puncte de vedere care există asupra acestuia. Prin explorarea diferitelor perspective și a datelor relevante, căutăm să aruncăm lumină asupra Gerberga (soția lui Carloman I) și asupra influenței sale asupra societății noastre.

Gerberga
Date personale
Născutăsecolul al VIII-lea d.Hr. Modificați la Wikidata
Decedatăsecolul al VIII-lea d.Hr. Modificați la Wikidata
PărințiDesiderius al longobarzilor
Ansa a longobarzilor Modificați la Wikidata
Frați și suroriAdalgis
Liutperga
Adelperga
Anselperga
Desiderata Modificați la Wikidata
Căsătorită cuCarloman I[2] Modificați la Wikidata
CopiiPepin][3]
Cunigunde de Austrasia​
Ida de Herzfeld​[4] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriqueen of Franks[1]
regină consoartă
Familie nobiliarăDinastia Carolingiană
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Gerberga sau Gerperga a fost soția lui Carloman I din Dinastia Carolingiană, fratele lui Carol cel Mare.

Se știe foarte puțin despre Gerberga. Familia din care provenea nu este cunoscută istoricilor. Totuși, faptul că era de origine francă este atestat de o scrisoare a papei Ștefan al III-lea adresată lui Carol cel Mare și lui Carloman la scurt timp după urcarea lor pe tron în octombrie 768. Acesta scria, printre altele: „Datorită voinței tatălui tău Pepin cel Scurt, sunteți amândoi uniți în căsătorie cu două frumoase prințese france”.

Gerberga s-a căsătorit cu Carloman în jurul anului 768. Ei au avut doi fii, Pepin și Syagrius.[5]

După ce soțul ei a murit în 771 iar Carol cel Mare și-a însușit partea imperiului care urma să revină fiilor lui Carloman, Gerberga însoțită de câțiva nobili franci, s-a refugiat copiii la Desiderius, regele longobarzilor.[6] Probabil intenționa să domnească ca regentă.[7] Apoi Gerberga dispare din toate izvoarele istorice. Fuga ei în Italia a fost una dintre cauzele care au precipitat războiul dintre Carol cel Mare și longobarzi.

În mai multe surse Gerberga este menționată în mod eronat ca fiica lui Desiderius fiind probabil confundată cu soția de la acea vreme a lui Carol cel Mare, o altă prințesă longobardă.[8]

Istoricul Janet Nelson a emis teza că soția lui Carol, al cărei nume nu este precizat în surse, este de obicei numită de istorici Desiderata, a fost numită și Gerperga, ceea ce ar putea explica confuzia.

Descendenți

  • Pepin, prinț al Franciei (n. înainte de 769);
  • Syagrius (n.c. 770);
  • Ida de Herzfeld (venerată ca sfântă de Biserica catolică în Germania);[9]
  • Cunigunda de Austrasia.

Note

  1. ^ La Préhistoire des Capétiens​, p. 198  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. ^ La Préhistoire des Capétiens​, p. 185-186  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ La Préhistoire des Capétiens​, p. 186  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  4. ^ The Peerage 
  5. ^ Peyronnet, Pierre Denis comte de (), Histoire des Francs (în franceză), p. 198, accesat în  
  6. ^ Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, Editura Ullstein, Frankfurt am Main, 1985, ISBN: 3-550-07975-3, p. 300.
  7. ^ Pierre Riché: Les Carolingiens, une famille qui fit l'Europe, Paris, Hachette, 1983 (retipărită în 1997), ISBN 2-01-278851-3, p. 490.
  8. ^ „Person Page”. www.thepeerage.com. Accesat în . 
  9. ^ Eduard Hlawitschka: Die Ahnen der hochmittelalterlichen deutschen Könige, Kaiser und ihrer Gemahlinnen, Editura Harrassowitz , Hannover 2006, ISBN: 978-3447171069, pp. 49–50, 64.

Bibliografie

  • Janet L. Nelson: Making a Difference in Eighth-Century Politics: The Daughters of Desiderius, în: Alexander C. Murray (ed.): After Rome's Fall: Narrators and Sources of Early Medieval History, University of Toronto Press, Toronto 1998, pp. 171-173.
  • Pierre Riché: Les Carolingiens, une famille qui fit l'Europe, Paris, Hachette, 1983 (retipărită în 1997), ISBN: 2-01-278851-3.
  • Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, Editura Ullstein, Frankfurt am Main, 1985, ISBN: 3-550-07975-3.