Astăzi, Gliclazidă este un subiect care trezește un mare interes și dezbatere în societate. Mulți oameni sunt curioși să afle mai multe despre Gliclazidă, fie din cauza relevanței sale astăzi, fie din cauza impactului său istoric. Pentru a face lumină asupra acestui subiect, în acest articol vom explora diferite aspecte legate de Gliclazidă, de la origini până la influența sa asupra societății actuale. Prin analize detaliate, vom căuta să înțelegem mai bine Gliclazidă și importanța sa în lumea contemporană.
Gliclazidă | |
![]() | |
![]() | |
Identificare | |
---|---|
Număr CAS | 21187-98-4[1][2] ![]() |
PubChem | 3475[3] ![]() |
ChemSpider | 3356[4] ![]() |
KEGG | D01599[2] ![]() |
ChEMBL | CHEMBL427216[5] ![]() |
Cod ATC | A10BB09[6] ![]() |
SMILES | CC1=CC=C(C=C1)S(=O)(=O)NC(=O)NN2CC3CCCC3C2[3] ![]() |
InChI | InChI=InChI=1S/C15H21N3O3S/c1-11-5-7-14(8-6-11)22(20,21)17-15(19)16-18-9-12-3-2-4-13(12)10-18/h5-8,12-13H,2-4,9-10H2,1H3,(H2,16,17,19)[3] ![]() |
Date chimice | |
Formulă | C₁₅H₂₁N₃O₃S[3] ![]() |
Masă molară | 323,13 u.a.m.[3] ![]() |
Modifică date / text ![]() |
Gliclazida (cu denumirea comercială Diaprel și Glyclada) este un medicament antidiabetic din clasa derivaților de sulfoniluree de generația a 2-a, fiind utilizat în tratamentul diabetului zaharat de tipul 2.[7][8][9] Calea de administrare disponibilă este cea orală.[7]
Molecula a fost patentată în 1966 și a fost aprobată pentru uz medical în anul 1972.[10] Se află pe lista medicamentelor esențiale ale Organizației Mondiale a Sănătății.[11] Este disponibilă sub formă de medicament generic.
Gliclazida este utilizată în tratamentul diabetului zaharat de tip 2 (non-insulino-dependent), la pacienții la care glicemia este insuficient controlată prin regimul dietetic, exercițiul fizic și scăderea în greutate.[7][8][9]
Principalele efecte adverse asociate tratamentului cu gliclazidă sunt: greață, diaree, vărsături și tulburări abdominale.[7][9] Poate produce hipoglicemie, aceasta fiind cea mai frecventă reacție adversă.[7][8][9][12]
Gliclazida se leagă selectiv de receptorii pentru sulfoniluree (SUR-1) aflați la suprafața celulelor beta pancreatice, dar nu se leagă și de receptorii de tipul SUR-2A din inimă.[13] Prin această legare, moleculele închid canalele ionice de K+, cu scăderea efluxului de potasiu din celulă. Depolarizarea duce la deschiderea canalelor de Ca2+ voltaj-dependente și creșterea nivelelor intracelulare de calciu, ceea ce va duce la creșterea secreției celulare de insulină.[8][9]