În articolul de astăzi vom aprofunda în Mănăstirile rupestre din Orheiul Vechi, un subiect care a atras atenția multor oameni în ultima vreme. Mănăstirile rupestre din Orheiul Vechi este un subiect care a generat o mare dezbatere și despre care mulți caută informații pentru a o înțelege mai bine. De la origini până la impactul asupra societății actuale, Mănăstirile rupestre din Orheiul Vechi este un subiect care nu lasă pe nimeni indiferent. Pe parcursul acestui articol, vom încerca să dezvăluim misterele din jurul lui Mănăstirile rupestre din Orheiul Vechi, analizând diferitele sale fațete și oferind cititorului o perspectivă mai completă și mai profundă asupra acestei chestiuni.
Mănăstirile rupestre de la Orheiul Vechi | |
![]() Harta Orheiului Vechi | |
Poziționare | |
---|---|
Coordonate | 47°18′N 28°58′E / 47.3°N 28.97°E |
Localitate | raionul Orhei |
Uezd al Imperiului Rus | județul Orhei |
Țara | Republica Moldova |
Adăpostește | un complex de vestigii ale unor construcții rupestre cu funcții dominante cultice |
Edificare | |
Stare de conservare | variabilă |
Materiale | piatră |
Modifică date / text ![]() |
Mănăstirile rupestre din Orheiul Vechi reprezintă un ansamblu de vestigii rupestre localizate în stâncile de calcar sarmațian de pe valea râului Răut, pe teritoriul Republicii Moldova în arealul localităților Trebujeni și Butuceni din raionul Orhei și Mașcăuți din raionul Criuleni.
Ansamblul cuprinde circa 350 de vestigii rupestre (dintre care în jur de 100 reprezintă încăperi săpate de mâna omului și restul formațiuni carstice) grupate în șase complexe.[1] Două dintre acestea reprezintă mănăstiri bine delimitate, cu biserici subterane, galerii și chilii adiacente, în timp ce celelalte sunt – proporțional, de anvergură mai modestă.[2]
Complexele sunt situate – în principal atât pe versantul nordic al promontoriului Butuceni din stânga Răutului, cât și pe versantul nordic al terasei Mașcăuți din dreapta Răutului (aflat la sud de promontoriul Butuceni în zona Ruptura Bacotei).[1]
Complexe rupestre izolate, se mai întâlnesc: pe versantul nordic al promontoriului Mihăilașa – în dreapta Răutului, pe versanții promontoriului Peștera, atât la nivelul cel nordic al în regiunea citadelei medievale, cât și la nivelul celui sudic vis-à-vis de corpul Direcției Complexului Orheiul Vechi, precum și pe versantul nordic al promontoriului Trebujeni – în stânga Răutului.[1]
Grotele și peșterile existente – apărute ca efect al unor fenomene carstice, au fost în timp valorificate în scopuri sacrale, de adăpost sau de apărare, prin extindere sau creare de noi încăperi. Apariția complexelor a fost favorizată de caracterul rocilor calcaroase, care au permis o prelucrare relativ ușoară.[1]