Mansi Barberis

În acest articol va fi discutat impactul Mansi Barberis asupra diferitelor aspecte ale societății de astăzi. De la influența sa asupra economiei până la rolul său în cultură și educație, Mansi Barberis s-a dovedit a fi un subiect de interes și relevanță pentru un spectru larg de oameni. De-a lungul istoriei, Mansi Barberis a fost subiect de dezbatere și analiză, iar astăzi, prezența sa continuă să fie de mare importanță în diverse domenii. Acest articol va explora diferitele dimensiuni ale Mansi Barberis și va examina modul în care a modelat realitatea noastră contemporană.

Mansi Barberis
Date personale
Născută1899[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Iași, România Modificați la Wikidata
Decedată (87 de ani)[5] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitoare
profesoară de muzică​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Clemansa (Mansi) Barberis-Plăcințeanu (n. 12 martie 1899, Iași - d. 11 octombrie 1986, București) a fost o compozitoare, cântăreață (soprană), violonistă (a cântat sub bagheta lui George Enescu), violistă, profesoară universitară de canto la Conservatoarele din Iași (1934-1950) și București (1951-1956) și la Institutul de Teatru “I. L. Caragiale” din București.

Viața

Mansi Barberis s-a născut în Iași, la 12 martie 1899, fiind fiica inginerului Giuseppe (Iosif) Barberis și a Margueritei Cazaban. Aceasta din urmă era descendenta unei vechi familii franco-italiene împământenite în Moldova, care a dat o seamă de personalități în lumea artistică română, precum actorul Jules Cazaban, scriitorul Alexandru Cazaban, sculptorul Ion Irimescu, compozitoarea Rodica Suțu, etc. Mansi Barberis a fost căsătorită cu doctorul chirurg Gheorghe Plăcințeanu, cu care a avut doi copii: regizoarea Sorana Coroamă-Stanca și chirurgul ortoped Gheorghe (Ginel) Plăcințeanu. Mansi Barberis a decedat în București, la 11 octombrie 1986.

Mansi Barberis a început studiile muzicale particulare la București (1916 - 1918) cu Alfonso Castaldi și Luigi Narice. A absolvit Conservatorul din Iași în 1922. S-a specializat la Berlin, studiind armonia, contrapunctul, formele muzicale, orchestrația cu Wilhelm Klatte, profesor la Conservatorul Stern și canto cu Lula Misz Gmeiner de la Hochschule. În afară de lecțiile propriu-zise, a luat parte la concerte dirijate de Furtwängler, Kabasta, Siegfried Wagner, Karl Böhm, Bruno Walter. După doi ani de studii la Berlin, Mansi Barberis a plecat la Paris, urmând cursuri la Schola Cantorum, cu Vincent d’Indy (compoziție, dirijat) și la Conservatoire National, cu tenorul Gabriel Paulet (canto), Noël-Gallon (compoziție) și Vanni Marcoux (regie de operă). În perioada interbelică, Mansi Barberis avea să revină periodic la Paris, dar avea să se specializeze și la Viena, luând lecții cu Marck von Neusser (canto) și Joseph Marx (compoziție).

Opera

Dintre compozițiile sale, amintim: sonate pentru pian și vioară; lieduri (ciclurile Destin de poet, pe versuri de Eminescu și Itinerar dacic, pe versurile ginerelui său, Dominic Stanca), coruri; Suita I pastorală pentru orchestră simfonică, în 4 părți (difuzată de Radio Viena, la 16 septembrie 1937, în interpretarea Wiener Symphoniker, dirijată de Max Schönherr); poemul simfonic Viziuni; simfonii; operele Kera Duduca (1963; difuzată la Televiziunea Română, în anii ‘70), Apus de soare (premiera la 30 decembrie 1967, la Opera Română din București), Domnița din depărtări, având la bază La princesse lointaine de Edmond Rostand (premiera în 1976, la Opera din Iași), Căruța cu paiațe (premiera în 1982, la Opera din Iași); muzică de scenă (pentru Neguțătorul din Veneția de Shakespeare, serialul TV Mușatinii, regizat de fiica sa, Sorana Coroamă-Stanca etc.). Membră a Societății Compozitorilor Români (din 1935) și apoi a Uniunii Compozitorilor din România. Laureată a Premiului George Enescu (1925, 1934, 1941) și distinsă cu Ordinul Meritul Cultural (1969). [6]Lucrările sale au fost interpretate în Italia, Elveția, Olanda, Germania, Marea Britanie. A publicat volumul de amintiri „Din zori până în amurg” (convorbiri cu Melania Munteanu), care a fost tradus, mai târziu și în limba italiană, prin grija strănepotului Vlad Coroamă.

O selecție a compozițiilor ei include:

  • Itinerar dacic (1976) pe versuri de Dominic Stancu
  • Destin de poet (1981) pe versuri de Mihai Eminescu
  • Kera Duduca (1963) opera
  • Apus de soare (Sunset) (1961) opera
  • Rondelurile rozelor (1982) pe versuri de Alexandru Macedonski[7]

Note

  1. ^ Mansi Barberis, Open Library, accesat în  
  2. ^ Mansi Barberis, Musicalics, accesat în  
  3. ^ Mansi Barberis, datos.bne.es 
  4. ^ Mansi Barberis, Faceted Application of Subject Terminology, accesat în  
  5. ^ Library of Congress Authorities, accesat în  
  6. ^ Marcu, George (). Femei de seamă din România: de ieri și de azi. Meronia. p. 59. 
  7. ^ „Romanian Music Online”. www.romanianmusiconline.com. Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie

  • Eugen Dimitriu Cazabanii – o cronică de familie, pag 16-18. București, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, 2004.
  • Viorel Cosma Muzicieni Români, pag. 49-51. Lexicon, 1970.
  • Șerban N. Ionescu Dictionarul panoramic al personalitatilor din Romania – secolul XX, pag. 34. București, Editura Victor Frunză, 2006.
  • Mansi Barberis Din zori pînă în amurg. Autobiografie, București, Editura Muzicală, 1988.
  • Mansi Barberis Din zori pînă în amurg – Dal mattino al tramonto. Autobiografie bilingvă, București, Editura Universal Dalsi, 2007.
  • Cosma, Viorel: Enciclopedia muzicii românești : de la origini până în zilele noastre. vol I, (A - B), Editura ARC, București, 2000, 2005, p. 406-412.

Legături externe

Articole biografice