În cadrul Meir Kotik, este necesar să reflectăm asupra importanței acestui aspect astăzi. Fie la nivel personal, social sau profesional, Meir Kotik joacă un rol crucial în viața noastră de zi cu zi. De la origini până la relevanța sa în societatea actuală, este esențial să înțelegem cum a evoluat Meir Kotik de-a lungul timpului și impactul său asupra lumii moderne. În acest articol, vom explora diverse aspecte legate de Meir Kotik, analizând influența acestuia în diferite contexte și oferind o viziune cuprinzătoare asupra importanței sale astăzi.
Meir Kotik | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 1908[1] ![]() Basarabia, Imperiul Rus ![]() |
Decedat | 2003 (95 de ani)[1] ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | scriitor jurist jurnalist publicist ![]() |
Locul desfășurării activității | Basarabia[2] ![]() |
Limbi vorbite | limba ebraică[3] limba idiș[3] limba engleză[3] ![]() |
Activitate | |
Studii | Université libre de Bruxelles |
Modifică date / text ![]() |
Meir Kotik (n. 1908, Basarabia, Imperiul Rus – d. 2003) a fost un evreu basarabean, jurist (istoric al dreptului), publicist și jurnalist israelian, cunoscut pentru lucrările sale despre istoria acuzațiilor de omoruri rituale a evreilor și cea a persecuției administrative a acestui grup.
S-a născut în colonia evreiască Mărculești (acum în raionul Florești, Republica Moldova) din ținutul Soroca, gubernia Basarabia, (Imperiul Rus), în familia lui Luser Kotik. A studiat la Universitatea liberă din Bruxelles, mai întâi filosofia și filologia, apoi a susținut doctoratul în jurisprudență. A fost implicat în cercetări istorice ale legilor antisemite din diferite țări, precum și acuzațiilor de omor ritual. A fost secretar al partidului muncitoresc social-democrat evreiesc Poalei Sion și editor al revistei sale oficiale, vicepreședinte al Organizației mondiale sioniste, ulterior președinte al filialei sale palestiniene.
În martie 1941 a emigrat în Palestina sub mandat britanic, unde a organizat un birou de avocatură. A servit ca emisar al Mișcării muncitoare sioniste mondiale din Europa, președinte al Asociației repatriaților din România, membru al prezidiului Consiliului mondial al evreilor basarabeni.[4]
A început să publice în idiș la mijlocul anilor 1930. În 1937 cartea sa דער ערדער יידישער וועלט־קאנגרעס: אפשאצונגען און פערספעקטיוו („Primul Congres sionist mondial: evaluare și perspective”)[5] a fost publicată la Paris și New York. Ulterior, a publicat în ebraică, astfel, a publicat o carte despre tragedia comunității evreiești din timpul celui de-al doilea război mondial (1944), împreună cu Leib Kuperstein, în memoria locuitorilor din Mărculești (1977). Cea mai faimoasă a fost o serie de monografii despre studii legate de antisemitism: Procesul lui Schwarzbard (1972), Cazul Beilis (1978), Afacerea Dreyfus (1982), Procesul Slánský (1987), „Judecată și pedeapsă” (Joseph Oppenheimer, Afacerea Damasc, Cazul Leo Frank, 1990), „Vinovat fără vinovăție: închisori în umbra antisemitismului” (1992).[6][7][8]