Micaela Ghițescu
În lumea de astăzi, Micaela Ghițescu este un subiect despre care se vorbește constant, care afectează oameni de toate vârstele și din toate părțile lumii. Impactul său nu trece neobservat și relevanța sa este de netăgăduit în diverse aspecte ale vieții de zi cu zi. Atât la nivel personal, cât și profesional, Micaela Ghițescu a generat dezbateri, a făcut obiect de studiu și a trezit interesul numeroși experți. De-a lungul istoriei, Micaela Ghițescu a evoluat și s-a adaptat la schimbările sociale, politice și tehnologice, influențând semnificativ modul în care ne confruntăm cu provocările prezentului și viitorului. În acest articol, vom explora în profunzime impactul Micaela Ghițescu și vom analiza influența acestuia în diferite contexte, cu scopul de a înțelege mai bine importanța acestuia și implicațiile pe care le are pentru societatea actuală.
| Micaela Ghițescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută |  București, România |
| Decedată | (87 de ani)[1] |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | filologă traducătoare |
| Limbi vorbite | limba română[2] |
Modifică date / text  | |
Micaela-Alexandra Ghițescu (n. , București, România – d. ) a fost o traducătoare română.
Familia și studiile
A fost fiica chirurgului Constantin Ghițescu și a Mariei-Eliza (n. Papacostea).[3] A efectuat studiile la Liceul „Carmen Sylva” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București (1937-1949). A urmat cursurile Facultății de Filologie, secția limba și literatura franceză (1949-1952, 1955-1957).
Detenția
În perioada 1952-1955 a fost arestată sub acuzația de spionaj în favoarea Franței.
Activitatea literară
A tradus în special în și din limba portugheză. Este și autoarea unor dicționare spaniole și portugheze.
Din 2003 a fost redactor-șef al revistei Memoria - revista gândirii arestate.[4]
Distincții
- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[5]
- Ordinul Infantelui Dom Enrique (Ordem do Infante D. Henrique) în grad de Mare Ofițer (2015) pentru activitatea de promovare a culturii portugheze, conferit de președintele Portugaliei Aníbal Cavaco Silva[6]
Scrieri
- 1964: Mică gramatică portugheză (București);
- 1976: Dicționar spaniol - român (București);
- 1976: Dicționar român - spaniol (București);
- 1980: Dicționar de proverbe spaniol-portughez-român;
- 2012: Între uitare și memorie, memorii în care relatează perioada petrecută ca deținută politică, Humanitas
Traduceri
- 1968: Eça de Queirós, Crima părintelui Amaro;
- 1970: Fernando Namora, Casa vagabonzilor, Minele din San Francisco;
- 1972: Eça de Queirós, Relicva.
- 1974: Pinto, F.M. Peregrinare
- 1975: Veríssimo, E., Incidentla Antares
- 1976: Herculano, A., Măscăriciul
- 1979: Garrett, Almeida, Călătorie prin țara mea[7]
Referințe
- ^ A murit traducătoarea Micaela Ghițescu, AGERPRES, accesat în
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ Marcu, George (). Femei de seamă din România. De ieri și de azi. Meronia. p. 221.
- ^ „«Am fredonat Oda Bucuriei când a murit Stalin» (Micaela Ghițescu)”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 2, anexa 2, e) 17.
- ^ Presidente Cavaco Silva homenageou tradutores e editores romenos dedicados à língua e cultura portuguesas
- ^ Sasu, Aurel (). Dicţionarul biografic al literaturii române. A–L. Paralela 45. p. 658.
