În lumea de astăzi, Petru Creția a căpătat o relevanță semnificativă în diferite domenii. Fie din punct de vedere academic, profesional sau personal, Petru Creția a captat atenția persoanelor de toate vârstele și interesele. De la impactul său asupra societății până la influența asupra culturii populare, Petru Creția a devenit un subiect de interes larg răspândit. În acest articol, vom explora importanța și domeniul de aplicare a Petru Creția, precum și implicația sa în diferite aspecte ale vieții de zi cu zi. De la originea și până la evoluția sa de astăzi, Petru Creția ne invită să reflectăm asupra semnificației sale și asupra impactului său asupra lumii în care trăim.
Petru Creția | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 21 ianuarie 1927 Cluj |
Decedat | (70 de ani) București |
Căsătorit cu | Gabriela Creția ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | filolog, clasicist, traducător, eminescolog, profesor universitar |
Limbi vorbite | limba română[1] ![]() |
Activitate | |
Studii | Universitatea din București |
Modifică date / text ![]() |
Petru Creția (n. , Cluj, România – d. , București, România) a fost un profesor de limba greacă, traducător al operei lui Platon, autor, eminescolog, filosof și eseist român.
S-a născut la Cluj, ca fiu al unui funcționar, Aurel Creția, și al soției acestuia, Călina Creția (înainte de căsătorie, Humița). A studiat limbile clasice la Universitatea din București, în perioada 1946-1951.[2]
Din 1952 până în 1971 a urmat o carieră universitară: a fost asistent, apoi lector la Secția de Limbi Clasice a Facultății de Litere din București, unde a ținut cursuri de filologie greacă, alături de soția sa, Gabriela Creția, profesoară la aceeași facultate. Între 1971 și 1975 a fost cercetător la Institutul de Filozofie al Academiei Române. Din 1975 a editat, alături de Dumitru Vatamaniuc și un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediția națională a operei complete a poetului Mihai Eminescu. Din 1971 a coordonat, în colaborare cu Constantin Noica, ediția Platon la Editura Științifică și Enciclopedică. După 1989 a condus revista de istorie literară Manuscriptum.[3]
A fost unul din ultimii vorbitori din balconul Pieței Universității, înaintea mineriadei din 13-15 iunie 1990.[4]